Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agonia lui Buriac, intre doua dosare penale si pierderea calitatii de consilier judetean

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 5 aprilie 2006 ·

Puterea aparenta a politicii il trimite la cabine

# Profitand de functia detinuta, respectiv cea de presedinte al Consiliului de Administratie al PD si director general al CNE, Buriac a inceput sa cumpere actiuni de la proprii salariati * Afacerea a fost posibila printr-un tertip care a functionat impecabil * Angajatii isi primeau salariile lunare diminuate, cu indice subunitar si nu primeau dividendele la sfarsit de an, dandu-li-se posibilitatea sa-si completeze veniturile prin vanzarea actiunilor * Astfel, cei care doreau sa-si vanda actiunile se prezentau la Buriac, cu care incheiau un proces verbal, in care se mentiona vanzarea actiunilor la tariful stabilit de acesta, in toate cazurile sub valoarea de piata a actiunilor CNE-SA Cernavoda a fost pana nu demult o societate profitabila, care aidoma multor societati din prelungita tranzitie pe care inca o traversam se apropie de faliment. Salvarea societatii nu poate fi realizata decat daca se va reusi achitarea datoriilor la stat si la ceilalti furnizori. In urma cu doua saptamani, cotidianul nostru v-a prezentat situatia la zi a CNE, in urma unor proteste ale catorva zeci de angajati, nemultumiti de modul in care Nicolae Buriac intelege sa conduca aceasta unitate. Reprezentantii PAS-ului din societate, care detine 80% din actionariat, au afirmat ca Nicolae Buriac este vinovat de situatia in care se afla SC Constructii Nuclear-Electrice SA Cernavoda. In prezent, CNE are datorii de aproximativ 70 de miliarde lei ROL, din care 14 miliarde lei la Electrica, 16 miliarde datorii la stat, alte sapte miliarde ROL la banci, iar diferenta la terti, in urma imprumuturilor facute de Buriac in numele societatii. Societatea se afla intr-un proces cu compania de electricitate, proces care va declansa falimentul, deoarece societatea din Cernavoda nu are posibilitati financiare pentru acoperirea datoriilor, iar Electrica

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°