1. O cinematografie e construita nu doar din citeva virfuri (unul la 2-3 ani, in cazul celei romanesti) si o baza groasa de catastrofe. Are, ca si o societate care-si merita numele de Societate, o „clasa de mijloc“ – filme de valoare medie, la care spectatorii vin. Si are block-buster-uri. Cinematograful romanesc (pe care deci nu-l pot numi „cinematografie“) are o mlastina imbicsita cu catastrofe si cite un film bun sau foarte bun din cind in cind. in Romania lipseste, insa, si ceea ce face ca o cinematografie sa functioneze: un sistem cit de cit competent si responsabil.
2. Cred ca meritam o cinematografie mai buna. Cred ca deja incepe sa se contureze o noua generatie de regizori: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Titus Munteanu, Alexandru Solomon, Tudor Giurgiu; generatie in care i-as situa si pe Thomas Ciulei si pe Nae Caranfil, chiar daca ii despart de ceilalti cam 10 ani ca virsta. Cred ca e un prim pas, incurajator, spre conturarea unei situatii mai apropiate de ceea ce ne dorim. Ramine ca si sistemul sa se schimbe. Or, aici e o buba mare. Ce e de facut?
Hai sa fim realisti: singura solutie e indepartarea intregului sistem actual si inlocuirea lui cu altul complet nou. Si, daca e sa fiu si mai transant, eu as pleda pentru „importul“ unui sistem din afara tarii: angajarea unei echipe manageriale (dintr-un sistem germanic, de preferinta), care sa nu aiba nici o legatura cu cel de aici si care sa reformeze de la radacini totul! Cu alte cuvinte, sa ne cumparam straini care sa ne conduca. Exact asa cum s-a facut (la scara mult mai mare) la mijlocul secolului al XIX-lea cu monarhia romaneasca. Dar asta e, evident, o solutie onirica. Cred ca lucrurile se vor schimba incet-incet (a se citi „foarte incet“), poate odata cu disparitia fizica a unora din cei ce se afla acum la friiele cinematografiei romanesti (multi dintre ei sint destul de b
