Preşedintele Băsescu tocmai a descoperit o limită importantă a popularităţii sale, tocmai şi-a dat seama că o bună bucată din opinia publică a trecut peste talentul său nativ, rîsul şmecheresc şi vocea băţos-hotărîtă, pentru a-l sancţiona dur pentru că nu a marşat la politica anti-Securitate.

Pare a fi o dezamăgire reciprocă: acea parte a electoratului pentru care Securitatea şi deconspirarea ei încă mai contează tocmai descoperă că preşedintele portocaliu are altă agendă, că "e departe ca interes" de această temă. De cealaltă parte, Băsescu vede brusc că mare parte din media, comentatori, ONG-uri, adică exact acel segment care, sătul de PSD, a creat atmosfera pentru schimbare, se întoarce împotriva sa.

Şi pe drept cuvînt, pentru că pe această temă Băsescu a acţionat deplorabil. Pe termen lung, s-a arătat enervant de apropiat de serviciile secrete, s-a declarat brusc mulţumit de activitatea acestora după ce le criticase din opoziţie şi i-a păstrat în fruntea lor pe trepăduşii pesedei ai lui Iliescu - Timofte şi Fulga - deveniţi profesionişti apolitici. Dar, mai ales, a avut o prestaţie dezastruoasă cînd cu legile siguranţei naţionale, ajungînd în postura ridicolă de a promova public proiecte de lege scrise de serviciile secrete, pe care le-a trimis la Parlament ca secret de stat şi apoi s-a enervat că au ajuns în presă.

În diverse alte intervenţii, preşedintele a intrat singur în off-side. De pildă, în două interviuri la rînd, s-a trezit să spună că nu sînt mai mult de 20% foşti securişti în serviciile secrete, şi aceia doar pe la cifru, cărători cu cîrca adică. Siguranţa cu care numără securişti de parcă ar fi vorba de borcane de murături în debara e cu totul dubioasă, mai ales că procentul ăsta de 20% e o fantezie scoasă din pălărie de Virgil Măgureanu acum mai bine de 10 ani (ciudat cum procentul rămîne atît de fix peste ani). Nu degeaba îl tot