Pe vremuri ni se spunea ca imperialismul american e cu un picior in groapa. Ca si atunci, putem adauga ca noi suntem cu un pas inainte. Analistii au pus piesele de puzzle cap la cap si le-a iesit ca o eventuala criza in Statele Unite s-ar putea declansa de la scumpirea titeiului, a imobilelor, ori de la incapacitatea de plata a creditului de consum. Nu se poate zice ca au descoperit America, fiindca un deficit extern care creste ca un cozonac trebuie finantat din investitii tot mai mari. Iar cand i se cer pietei mai multi bani pentru aceeasi nevoie, adica o miza mai mare pe aceeasi carte, trebuie platite si dobanzi mai mari. Si totul ar fi OK, daca scumpirea creditului n-ar lovi in populatia supraindatorata. Or, The Economist avertiza inca de acum trei ani ca datoriile contractate de familiile americane au atins maxime istorice si ca la baza crahului poate sta o majorare relativ modesta a dobanzilor. Oare distanta de la 1% la 4,75% o fi una modesta?

Orice s-ar intampla in Lumea Noua, noua ne pasa, fiindca de acolo se trage si ceea ce ni se poate intampla noua, romanilor. Imobilele s-au scumpit la fel de abrupt ca la ei, iar daca maine pretul lor n-ar mai fi sustinut de credit s-ar duce la vale. Am copiat modelul fara sa platim franciza si cresterea noastra economica se bazeaza tot pe majorarea pretului activelor si pe mult, mult deficit extern. Pe cale de consecinta, avem nevoie sa le urmam in continuare pasii, ca nu cumva sa ne pomenim cu vreo recesiune sau criza inainte de aderarea la Uniunea Europeana. Ni s-ar duce repede ratingul in jos, si-ar aminti lumea de obiectivul de inflatie ratat, in cuvinte putine n-ar mai intra bani noi si s-ar vedea imediat care-i adevarata noastra valoare.

Reteta americana este foarte simpla: cresc dobanzile, nu taxele. De ce nu se inaspreste fiscalitatea, asa cum ar fi firesc? Pai, fiindca s-ar inrautati mediul de af