Pe la sfîrşitul lui octombrie 2004 am primit un mail în care eram invitat să iau parte la o "mobilizare instantă anti Năstase". Trebuia să apar în faţa cortului PSD din Piaţa Universităţii (ne aflam în toiul campaniei electorale), pe 1 decembrie, la ora 12 şi 10. Mi se mai cerea să am la mine un pachet mare de bomboane pe care să le mănînc cu poftă. Eram sfătuit să-i invit la festin şi pe tinerii pesedişti de prin cort, care, dacă ar fi acceptat, ar fi dovedit astfel că nu sînt definitiv pierduţi. După zece minute urma să ne dispersăm la fel cum am venit, în direcţii diferite. "Iniţiativa, se specifica, nu aparţine nici unui partid."

Părea că mesajul atinsese un public destul de larg, fiindcă m-au sunat în zilele următoare vreo cinci prieteni, care nu prea aveau legături unul cu altul, întrebîndu-mă dacă iau parte la "acţiunea aia cu bomboanele". Activismul politic şi orice chestie anti-Cineva îmi suna de la început destul de fals, dar conceptul manifestării era mult prea tare. Un simplu mesaj cu tentă subversivă, pornit de undeva şi răspîndit aproape instantaneu la cîteva mii de oameni pe principiul piramidei, cu costuri neglijabile, dar cu aderenţă foarte mare. Ideea promitea să aibă consecinţe importante. Normal că m-am dus.

Cînd am ajuns acolo, pe la 12, piaţa era aproape goală. La fel cortul PSD. Fie aflaseră şi ei, fie de 1 decembrie i-au lăsat pe membrii organizaţiei de tineret să îşi sărbătorească patria fără să împartă pliante şi baloane albastre. În cîteva minute însă, ieşirea din pasaj era deja plină de oameni, iar presa roia peste tot, febrilă. "De ce mîncaţi bomboane?", asta a fost întrebarea standard. Cei mai mulţi au refuzat să comenteze sau au dat răspunsuri evazive, de genul "pentru că sînt bune". În total, aproape o sută de participanţi.

Am aflat în aceeaşi zi, după cercetări asidue pe net, că ideea nu era nouă şi că îi spunea fl