transformarea drepturilor omului la ONU?

Ce se mai întîmplă cu reforma ONU anunţată la începutul lunii septembrie? După adoptarea în decembrie a textului referitor la Comisia pentru Consolidarea păcii, pe 28 martie a fost abolită vechea Comisie pentru drepturi. Este urmarea unei rezoluţii referitoare la drepturile omului, adoptată de Adunarea Generală pe 15 martie, rezoluţie care, previzibil, a suscitat cele mai profunde controverse. Negociată pe parcursul a mai multe luni, rezoluţia înlocuieşte defuncta Comisie cu un "Consiliu al drepturilor omului", avînd statut, componenţă şi competenţe diferite. Adoptarea acestei rezoluţii a fost unanim considerată "un moment istoric", trezind multă atenţie pe plan internaţional. Mai puţin însă în Europa de Est. Est-europenii manifestă scepticism faţă de drepturile omului şi aplicarea lor, deşi acestea au fost un vehicul important al despărţirii de totalitarismul comunist. În zonă, este îmbrăţişat îndeosebi realismul, acel curent după care tot ce se întîmplă pe scena internaţională poate fi explicat prin raporturile de putere. Dar chiar şi în această grilă de lectură, rezoluţia ar trebui să suscite un interes important. Este un moment important nu numai în istoria ONU, dar şi în viitoarea configuraţie de putere internaţională. SUA au votat împotriva rezoluţiei, împreună cu Israel şi cu două dintre insulele Pacificului: Palau şi Marshall.

Înfiinţată în 1946 cu mandatul de a crea un cadru general pentru protecţia drepturilor omului, Comisia s-a consacrat în primii ei douăzeci de ani aproape în exclusivitate creării normelor în domeniu, printre care cele mai importante sînt negocierea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a celor două Pacte referitoare la drepturile omului. La începutul anilor '70, a început să controleze aplicarea drepturilor omului, mai întîi prin acceptarea mecanismului de plîngeri individ