1. Daca e sa dau friu liber pesimismului, o sa invoc Barometrul cultural din 2005. La faptele A, unul din trei respondenti nu poate numi un regizor roman. La B., 40% dintre cei intervievati stiu de Sergiu Nicolaescu. Sa adaug C-ul, care ma irita in continuare: 73% dintre romani nu frecventeaza marele ecran. Conchid: noi tot vorbim de tinara generatie de cineasti, dar publicul larg habar nu are de ea. Afla de prin ziare cind vreunul dintre acesti regizori cistiga un premiu sau altul, dar nu ii vede filmele. Parte pentru ca unele dintre aceste pelicule, in special documentarele, sint greu de vizionat, nu le prea gasesti pe suport DVD sau VHS, spre deosebire de classics à la Dacii, incit esti silit sa le fugaresti pe cele care te intereseaza prin oras. Un fapt pe care l-as dori schimbat cit de curind. Exista si contraexemple, vezi Furia, care se gaseste la centrele de inchirieri. Fara aportul pecuniar, si nu numai, al unui public avizat, fondurile devin greu de obtinut, iar regizorii trebuie sa alerge dupa finantari.
Chiar si fara scandalurile generate pina acum, CNC-ul nu poate duce in spate o cinematografie. Iar presupunerea mea e ca, desi exista exceptii, publicul nostru inca leneveste in filmul de consum: inainte erau peliculele nicolaesciene (sint si acum), apoi am evoluat spre Hollywood. Daca tin minte, un film romanesc care a avut ceva succes de casa anul trecut era… Milionari de week-end – argument final in spiritul acestei ipoteze.
2. in ton cu raspunsul anterior, inca nu m-am convins ca publicul autohton il merita pe Cristi Puiu. Cred insa intr-un paradox al fiului „adunator“: Fratilor, luati premii in strainatate si apoi reveniti in Romania, poate asa vi se va da mai multa atentie, macar din partea finantatorilor! Sint deja exemple care ilustreaza aceasta teza.
3. Despre premiile UCIN am scris deja. As dori sa adaug ceva despre igno
