Din temele de acum 15 ani, multe par azi de-a dreptul fantasy: vînzarea ţării, moşierii, capitaliştii veroşi, dolarii falşi şi Securitatea reînviată. Pardon: ultimul item n-a fost niciodată cu adevărat demodat - iar comeback-ul de azi e la fel de explicabil ca şi cel al blugilor. Oamenilor le place pantalonul cum le place şi povestea: simplă, cu cusături trainice, buzunare acolo unde te aştepţi şi cu o anumită tradiţie.
Numai că în tot scandalul acesta, un lucru esenţial e oarecum lăsat pe dinafară de comentatorii grăbiţi să-l treacă în rezervă sau la index pe Băsescu. Acel detaliu e relevanţa. Şi capacitatea poveştii de a schimba ceva în standing-ul public al personajului Băsescu. Chiar dacă aflăm nu-ştiu-ce-lucru-despre-el, asta nu-i va afecta nici rîsul şi nici capacitatea de a scoate perle pe care mulţimea le ia drept diamante şi le duce acasă, să le pună în vitrină. Băsescu, chiar Băsescu suspect-de-securistul va rămîne tot el. Nici o revelaţie nu-l poate doborî, nici un dosar. Se ştie, astea sînt probe de hîrtie, iar el are de partea lui inima şi sîngele care se grăbeşte în arterele publicului cînd îl aude. Pe Băsescu nu-l poate doborî (temporar) decît o răceală. Sau, doamne-fereşte, un accident care să-l lase fără corzile vocale sau să-i îndrepte ambii ochi în aceeaşi direcţie. Băsescu nu e despre trecut. Băsescu e despre un personaj de astăzi, viu, care nu se încurcă în hîrtii, fie ele şi cu antet "strict secret".
De altfel, nici jocul nu mai e de-a securismul. Jocul e de-a tupeul. Astăzi ajung celebri cei capabili să-şi comunice bine emoţiile, fie ele reale sau inventate. Dacă e să strîngi într-un coş atributele pe care specialiştii în comunicare le cer de la elevii lor, ai să găseşti vocea, mesajul (scurt, puternic, uşor de transmis prin viu grai la o bere) atitudinea, mimica, limbajul corporal. Trecutul n-are nici o relevanţă aici, pentru că
