Pregătirile pentru alegerile parlamentare de duminică sunt date peste cap, secţiile de votare trebuind să fie mutate din zonele inundate. Cu toate acestea, mitingurile electorale merg înainte, Pregătirile pentru alegerile parlamentare de duminică sunt date peste cap, secţiile de votare trebuind să fie mutate din zonele inundate. Cu toate acestea, mitingurile electorale merg înainte, formaţiunile politice ungare prezentându-şi programele electorale, care mai de care mai atrăgătoare, fără să ţină cont de situaţia din teren.
În peste 65 de aşezări, un număr mare de familii sunt evacuate din imobilele care sunt sub ape. La acţiunile de protecţie şi salvare participă peste 25.000 de persoane, pompieri, militari. Specialiştii din comisia constituită pentru starea de necesitate a declarat că digurile construite din sute de mii de saci cu nisip au rezistat bine viiturii, inclusiv în zonele insulare, în aval şi în amonte de Budapesta. Asemenea debite de apă pe Dunăre nu s-au mai înregistrat de peste 120 de ani, au afirmat specialiştii ungari. Dar nivelul apelor la această oră are mai puţină importanţă decât rezistenţa digurilor, care trebuie să mai facă faţă încă două, trei zile până ce apele vor începe să se retragă în matcă. Navigaţia a fost interzisă, şcolile au fost închise, iar secţiile de vot pregătite pentru alegerile de duminică au fost mutate din zonele acoperite de ape. Situaţia este foarte gravă, iar autorităţile se aşteaptă la pagube materiale importante, de peste 135 milioane de dolari.
Meteorologii anunţă noi ploi în Europa Centrală
Europa Centrală face cu greu faţă inundaţiilor catastrofale şi prognozele meteo nu sunt deloc încurajatoare, meteorologii anunţând noi precipitaţii. Cele mai grave situaţii se înregistrează în Austria, Germania, Slovacia şi Ungaria. Peste zece persoane şi-au pierdut viaţa şi multe altele sunt date dispă