Intronizarea PS-Sale Bartolomeu abia daca a apucat sa tina o zi capul de afis. Indata i-au luat locul evenimente mult mai mediatizabile, desi nu stiu daca si mai importante.
Infiintarea, insa, a unei noi Mitropolii ortodoxe in Ardeal e un eveniment care promite importante consecinte. Si, mai ales, consecinte de durata si impact.
Au fost destule voci - si nu din cele lipsite de relevanta - care au deplans "ruptura" produsa prin aceasta diviziune a vechii mitropolii a lui Andrei Saguna. Au fost, desigur, invocate - si pentru, si contra - destule argumente, de la unele strict sentimentale la altele mai pragmatice si mai convingatoare.
Cele mai grele argumente impotriva noii Mitropolii au venit din sentimentul ca a fost violata grav traditia si ca noua institutie va consfinti o ruptura interioara. De regula, in Ardeal, perceptiile acestea catastrofice, lacrimogene, au mare trecere. De la 1700, de cand a luat fiinta Biserica Romana Unita, nu mai contenesc bocetele pe seama rupturii.
Si, totusi, judecata din perspectiva roadelor ei, acea ruptura s-a dovedit una strict benefica. Nici vorba sa fie amenintat sau compromis sentimentul de unitate al romanilor; nici vorba sa fie in dubiu constiinta nationala. Ba, dimpotriva. Concurenta dintre cele doua biserici ardelene - ortodoxa si unita - nu numai ca a intarit sentimentul de natiune, dar a si precipitat formarea constiintei nationale si, de indata, angajarea ei in istorie.
Asta spre a nu mai pomeni de beneficiile reciproce venite din concurenta in alte domenii. Bocitoarele n-au, de fapt, ce plange, chiar daca zilele idilice din convietuirea celor doua Biserici n-au fost prea multe.
Despartirea de acum nu e, nici pe departe, atat de grava. La drept vorbind, ea era inevitabila si a fost tardiva. Nu foarte tardiva, dar destul de. Problemele cu care se confrunt
