Adesea, simt nevoia să scriu un articol intitulat "Je m'accuse!". Însă un asemenea articol ar avea un subiect nedesluşit, ar fi o gîfîială furioasă neinteligibilă, un gîlgîit prelung, jalnic ca un vaiet şi caraghios ca un falset, o panică precum sufocarea. Pe cît ar fi de necitit, pe atît este de nescris.

Erorile zilei în cetate: abuzul de subiectivitate şi căderea în agendă. Pe rînd. Cea mai mare cucerire a modernităţii tîrzii, exacerbată pînă la absurd şi caricatural în postmodernitate, este dreptul egal la subiectivitate corelat cu obligaţia fiecăruia în parte şi a tuturor în solidar de a accepta orice subiectivitate. Astfel cultivată, subiectivitatea a devenit umoare, capriciu, enervare, moft. Toţi avem dreptul la aşa ceva. Toţi avem dreptul să o exprimăm, să o aruncăm în capul oricui - de preferat al cititorului. Asemenea puseuri devin păreri, opinii, analize, chiar literă de evanghelie pentru unii mai slabi de cuget, chiar literatură pentru unii mai slabi de criterii. Căderea în agendă este, de fapt, ridicarea micii agende de însemnări la rang de text literar. Abundă pînă dincolo de saţietate însemnările banale de călătorie banală. Nici Dilema veche nu este ocolită de texte în care cîte un condeier îşi povesteşte micile călătorii cu aerul că descrie mari epopei ale spiritului. "Merg pe strada X. în oraşul Y. Dau colţul pe strada Y şi mă uit la magazinul B. Sar peste o baltă, traversez, maşinile stau liniştite că au roşu, eu trec că am verde. Apoi trec podul D. Apa curge pe sub pod. Mă aşez la restaurantul M, mănînc un berbecuţ şi beau un vin local. Lîngă mine mai stau şi alţi oameni. Vai, cît e de curat!" Însemnări demne de agenda unui poştaş. De ce credem noi toţi că orice ni se întîmplă, dar absolut orice, este atît de important încît trebuie să fie spus urbi et orbi? Chiar nu mai există diferenţă între literatură şi viaţa noastră? Chiar nu ne mai d