Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a fost ca un copil care s-a nascut cu un handicap fizic, abandonat apoi de parinti la un orfelinat, in timp ce rudele lui inca mai credeau ca sint sanse sa devina un tinar frumos si bine educat, ale carui realizari aveau sa-i uimeasca pe toti. Pe scurt, aceasta a fost trista poveste a institutiei de la care multi dintre noi am avut mari asteptari, in timp ce altii au facut tot posibilul ca aceste asteptari sa nu se implineasca.
Plecind la drum cu o lege schioapa, CNSAS nu a fost lipsit de scandal nici macar in momentul cind partidele si-au trimis reprezentantii in primul Colegiu al institutiei.
in 1999, comisiile juridice reunite i-au respins pe Horia-Roman Patapievici si pe Andrei Plesu, pentru ca sa revina apoi asupra deciziilor. Apoi, desi Colegiul parea inchegat si gata de drum, Eris, zeita vrajbei, a discordiei, a provocat cearta si conflictele dintre acestia, astfel incit misiunea institutiei nu a putut fi indeplinita. Numai ca in acest caz infatisarea cumplita a zeitei Eris a fost ascunsa sub chipul aparent nevinovat al unei alte institutii, Serviciul Roman de Informatii (SRI), care a manevrat cu experienta destine.
in scurt timp, s-a ajuns ca primul Colegiu al CNSAS sa fie divizat, patru dintre membri luptind impotriva a ceea ce s-a numit atunci „gruparea Onisoru“, care a invins in final. Unul dintre cei patru imi marturisea cu ani in urma ca ostilitatea SRI, care ar fi trebuit sa le fie partener, nu inamic, era atit de presanta, incit rar se regaseau in momente de relaxare. Acel membru al CNSAS, opus „gruparii Onisoru“, era convins, in acelasi timp, ca SRI isi dezvoltase o unitate anti-CNSAS, cu logistica necesara, care ii tinea sub supraveghere permanent.
Dupa demisiile lui Andrei Plesu si Horia-Roman Patapievici, CNSAS a mers mai departe. Rezultatele la
