Romania era una dintre ultimele tari din fostul bloc comunist unde nu se rezolvase problema restituirii imobilelor confiscate de fostul regim. Procese pierdute la CEDO, proteste venite dinspre cancelariile occidentale nu fusesera suficiente pana in 2004 pentru a rezolva aceasta problema. In multe cazuri, imobilele respective nu mai existau.
In 2005, a aparut ideea constituirii unui fond numit Proprietatea, menit sa-i despagubeasca pe cei expropriati.
Fondul urma sa detina pachete de actiuni la cele mai importante societati, actiuni aflate in prezent in posesia statului. Este vorba de societati ca Romgaz, Petrom, RomTelecom, Nuclearelectrica, Loteria, Imprimeria etc. Fostii proprietari vor primi actiuni la acest fond(care este un fel de SIF) si, dupa listarea la bursa a fondului, vor putea vinde aceste actiuni.
Administratorul Fondului ar urma sa fie ales printr-o licitatie internationala, pentru a se evita greseala facuta cu fostele FPP-uri(actualele SIF-uri), a caror administrare a fost data pe mana unor politruci. O modalitate de despagubire, zic eu, corecta, transparenta si cu numeroase efecte economice pozitive colaterale. Aproape imediat au inceput atacurile la adresa Fondului.
Mai intai, chiar din partea celor care urmau sa fie despagubiti. Evident, era vorba de oameni care criticau ceva ce nu intelegeau; si nu pot fi acuzati ca nu sunt experti in piata de capital. Dar daca in fiecare zi li se spune ca vor primi, de fapt, niste hartii fara valoare, este de inteles atitudinea lor.
Fondul va avea un capital social initial de aproape patru miliarde de euro, urmand a fi majorat daca valoarea despagubirilor acordate de statul roman in acest fel va fi mai mare.
E clar ca o societate de asemenea dimensiuni se naste greu. Dar dupa ce el va deveni functional, multe se vor schimba in economia romaneas
