Maşina este pentru mine, ca bărbat, ce nici mama nu mi-a dat, iar pentru tine, şoferiţo, însuşi orgasmul. Păi, dacă merge ecuaţia asta, de ce sexul feminin, comun amîndorura, ne dăm în spectacol, de ce sexul mă-tii ne dăm în stambă în fiecare zi, de ce ne dăm jos chiloţii ca să ni se vadă ruşinea? De ce ne place să ne expunem, întîi şi întîi, jegul nostru de maşină, făcută din furăciune, din nu ştiu cîte şmecherii în afaceri? Păi, dacă e vreunul ca să ne aresteze, ar trebui să ne citească după vagoanele ce le cărăm cu mîndrie după noi. Deci, expunerea noastră e penală prin şmenurile care le dăm statului. Care nu a minţit la bancă, la firmă, la leasing, undeva, puţin, ca să-şi ia lădoiul cu care, sanchi, se identifică? Dacă expunerea ar merge mai departe, ne-am descoperi nişte jivine în coşciuge de lux, care ne înghesuim unul în transpiraţia altuia. Oricine ne citeşte după stil, aşa că muia ce-o dăm celuilalt la fereastră, cînd îi tăiem calea, ne-o dăm nouă, într-o eternă copilărie a găurii universale, că nu e şofer să nu fi scris o tăiere de drum vreunuia, ca la rîndul lui să nu şi-o ia. Gîndul de a-l fraieri pe unul este şi al unuia de a ne fraieri pe noi. Altă chiloţeală de caracter şi a sorţii. Ce vrem, de fapt? Să ne expunem, să circulăm, să trăim? Să mor eu dacă ştiu, să mor eu că mi-ar fi bine să vă uciiiiiiiiiiiiispalamabouleiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiid pe toţi, ca eu să umblu cu maşina. Şi m-aş urca gol de-acasă. Aş şti o chestie. Ăsta sînt, nu m-aş mai chinui să mă pavoazez ca sfintele moaşte în numele unui drum de acasă la serviciu, în numele decenţei. Păi, care decenţă, cînd tragi claxoane, o calci pe roşu, înjuri, calci babe pe stradă, împrăştii pe zebră vreun prunc? Păi, cînd ne vedem aşa, cînd ce-i fac eu ăluia mi se întîmplă şi mie, e ca şi cum ne-am băga unii altora mîinile în chiloţi să ne striptizăm unii pe alţii. Acum, pe bune, nu vreau s