Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele vor sa opreasca lucrul si sa blocheze traficul in port de Ziua Regelui

Publicat in Ziua Constanta, joi 6 aprilie 2006 ·

"Revolutie" in Portul Constanta

# Munca la negru, devenita o obsesie pentru sindicatele portuare, nu impresioneaza autoritatile * Sindicalistii vor sa actioneze in forta pentru ca revendicarile lor sa fie luate in seama * Situatia conflictuala dintre FNSP si Administratia Portuara a inceput anul trecut, dupa ce reprezentantul sindicatelor a fost eliminat din Consiliul de Administratie al CN APM SA Constanta La sediul Federatiei Nationale a Sindicatelor portuare a avut loc, ieri, o sedinta furtunoasa a Colegiului National al Liderilor la care a participat si Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical. Tema intalnirii a fost deja celebra munca la negru, care bantuie ca o fantoma prin danele portului, pentru ca, dupa cum spun si sindicalistii, toata lumea stie ca exista, insa nici o autoritate competenta nu o confirma. Sindicatele sunt deranjate de faptul ca au informat de ceva vreme autoritatile portuare si ministerele transporturilor si muncii, insa pana acum nu a fost organizata nici o actiune oficiala pentru eliminarea acestui flagel. "Autoritatile stiu numai de frica, altfel nu fac nimic, asa ca va trebui sa avem actiuni de forta", a declarat Dumitru Costin la finalul intalnirii cu sindicalistii. Liderul BNS mai spune ca cei responsabili nu au nici un interes sa faca inspectii in port, desi sindicalistii spun ca la nivelul portului ar fi aproximativ 2000 de muncitori fara acte. In urma cu doua luni presedintele BNS si liderul FNSP, Petre Costel, s-au intalnit la sediul AMPC cu secretarul de stat din MTCT Alexandros Galiatatos, iar tema discutiei a fost aceeasi. Pentru ca Ministerul Transporturilor nu a reactionat in nici un fel, desi secretarul de stat a spus ca se va implica in acest sens, sindicalistii au trimis saptamana trecuta executivului o adresa cu revendicarile lor. Reuniunea liderilor de pe platforma portuara s-a desfasurat in aceea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Primim acasă primul grup de ostatici israelieni ca parte a acordului din Gaza, inclusiv un cetăţean român şi unul de origine română / Lăudăm eforturile susţinute şi substanţiale ale mediatorilor la nivel înalt

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, duminică, un mesaj după intrarea în vigoare a acordului între Israel şi Hamas, precizând că primim acasă primul grup de ostatici israelieni ca parte a acordului din Gaza, inclusiv un cetăţean român şi unul de orig

Ciolacu spune că două din cele trei ostatice eliberate de Hamas au legătură cu România

Mediafax acum 48 minute
„După 470 de zile de captivitate, două femei cu cetăţenie română, respectiv cu origini româneşti, au fost eliberate din Gaza şi se vor întoarce acasă în urma acordului încheiat între Israel şi Hamas. Curajul lor de a rezista în captivitate în condiţ

Prima reacție a lui Călin Georgescu după ce s-a spus că mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: „Iubiţi-vă mamele, sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu”

Libertatea acum 4 ore
Candidatul independent la Președinție, Călin Georgescu, a reacționat după ce istoricul Florian Bichir a declarat că mama sa, Aneta Popescu, ar fi fost membră a Mișcării Legionare. Georgescu a calificat acuzațiile drept „un atac josnic și fals”.

VIDEO Primele imagini cu cele trei ostatice care au fost predate armatei israeliene, după intrarea în vigoare a armistiţiului dintre Israel şi Hamas

HotNews acum o ora
Primele trei ostatice Romi Gonen, Emily Damari și Doron Steinbrecher, care au fost eliberate după un acord între Israel și Hamas, se află în custodia trupelor israeliene din Fâșia Gaza, potrivit Times of Israel. Imagini transmise de televiziune în d

Trump organizează un miting al victoriei la Washington înainte de inaugurare

Mediafax acum 2 ore
„Make America Great Again Victory Rally” al lui Trump - programat pentru ora 15.00 ET (1900 GMT) la Capital One Arena - marchează primul său discurs important la Washington de când şi-a îndemnat susţinătorii să mărşăluiască pe Capitoliu la 6 ianuari

Victor Negrescu combate „aberaţiile extremiste”: România e în UE şi NATO pentru propriul interes

Mediafax acum 2 ore
„În ultimele luni, extremiştii au vânturat toate minciunile şi toate aberaţiile despre politica externă şi europeană. Danemarca a fost creată de România şi România are frontieră la Marea Caspică sunt probabil ilustrative pentru teoriile conspiraţion

Donald Trump anunță că va debloca TikTok și rețeaua va continua să funcționeze în SUA. Care este condiția pe care o va pune

Ziare.com acum 41 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat semnarea în ziua de luni, 20 ianuarie, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA. El a adăugat că dorește ca în perspec

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 6 ore
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

„Salvaţi TikTok!” este apelul lui Donald Trump, în prima zi de interdicție a platformei pe teritoriul SUA

Adevarul acum o ora
După ce populara platformă chinezească nu mai este disponibilă pentru utilizatorii din Statele Unite, preşedintele Donald Trump a scris doar un mesaj scurt, pe contul său de Truth Social: „SALVAŢI TIKTOK!”.

UPDATE - Vaslui: Bărbat împuşcat accidental, în timpul unei partide de vânătoare / Care este starea lui

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost rănit, duminică, după ce a fost atins de alice în timpul unei partide de vânătoare organizate într-o pădure din localitatea Urdeşti, judeţul Vaslui. Fratele victimei a cerut ajutor medical, anunţând că aceasta are plăgi împuşcate la

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

3°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/3°