despre cei ce nu au dreptul să-şi aleagă clienţii
Povestea ce urmează a v-o spune este, probabil, una trăită de fiecare. Personajele ce urmează a vi se înfăţişa sînt la tot pasul. Intră pe uşa din faţă a vieţii noastre şi o trîntesc de ne zguduie. Este vînzătoarea de bilete, este angajatul de la Administraţia Financiară, este bodyguard-ul, este asistenta medicală, este controlorul de bilete, este poliţistul de circulaţie. Ce au ei în comun? Puterea. O formă minusculă de putere care le dă veleităţi de conducători. În numele unui regulament numai de ei ştiut şi cu sprijinul nevoii stringente a fiecăruia de a-şi rezolva problema, aceste personaje perpetuează o nepăsare magistrală faţă de toţi cei care intră în contact cu ei. Care să fie motivul? Frustrarea? Voinţa de a promova? Teama de a-şi pierde locul de muncă? Lehamitea neîmpăcată faţă de cel ce le stă în faţă şi în slujba căruia se zice că ar trebui să se afle? Plătit de instituţie, oricare ar fi aceea, să fie intrerfaţa sa cu publicul, funcţionarul este încă restant la acest examen .
Staţie RATB. Multă lume în aşteptare. La casa de bilete, înghesuială. În faţa mea, un tînăr cu alură de conţopist dă o hîrtie de 100 de mii de lei şi ia două bilete. Primeşte restul şi pleacă. Dau şi eu o hîrtie de 100. Şi cer un bilet. Vînzătoarea de bilete se uită chiorîş la mine şi mîrîie ceva, ca un buldog scos dintr-ale lui: de unde îţi închipui că am atîta mărunt. Vorbeşte cu domnul din faţa ta să-ţi schimbe! Omul ridică din umeri şi-mi spune că nu are mărunt. Mă uit şi eu chiorîş la vînzătoare şi o întreb: ce e de făcut? Autobuzul meu este în staţie! Daţi-mi un bilet şi scăpaţi de mine. Fetiţo, nu înţelegi că nu mai am mărunt?!
Dintr-o dată mă apucă furia împotriva conţopistului din faţa mea. El a luat ultimul rest! Din cauza lui pierd autobuzul, întîrzii la serviciu şi primesc o penalizare sau, mai rău, v
