Reducerea cu aproximativ 25% a consumului zilnic de calorii, timp de o jumatate de an, ar putea incetini procesul de imbatranire. Vestea vine din Statele Unite, tara in care numarul persoanelor supraponderale si obeze este alarmant.
Studiul a fost publicat in Journal of the American Medical Association (JAMA), in numarul din 5 aprilie. Autorii au urmarit stabilirea efectelor pe termen lung ale reducerii caloriilor la om si in ce masura aceasta reteta permite cresterea sperantei de viata, a anuntat John O. Holloszy, profesor de medicina la Universitatea Washington.
OPINIE. Analiza rezultatelor oferite de acest studiu si de studiile anterioare efectuate pe animale conduce la o concluzie optimista: pe termen lung, scaderea numarului caloriilor actioneaza asupra unor markeri biochimici raspunzatori de procesul imbatranirii, a precizat profesorul John O. Holloszy.
Coordonatorul studiului, doctorul Leonie Heilbronn, impreuna cu colegii lui de la Centrul biomedical Pennington, a urmarit fenomenul pe un lot de femei si barbati sedentari, cu varste intre 25 si 50 de ani, care au fost supusi unei diminuari calorice de 25%. Dupa sase luni, la aceste persoane s-a inregistrat scaderea apreciabila a nivelului insulinei si a temperaturii corpului.
De asemenea, cercetatorii au observat ca ADN-ul acestor persoane este mai putin degradat din cauza oxidarii, fenomen considerat specific imbatranirii celulare.
DIABET SI ATEROSCLEROZA. Sunt necesare studii ample, de durata, pentru a determina cu precizie ca un asemenea regim atenueaza procesul de imbatranire, a anuntat dr. Leonie Heilbronn. In editorialul publicat in JAMA din 5 aprilie, doctorul Luigi Fontana, de la Scoala de Medicina a Universitatii Washington, precizeaza ca majoritatea persoanelor cu exces ponderal prezinta inflamatii cronice. In acelasi articol, dr. Fontana spune ca scaderea in greutate ar