Probabil cel mai spectaculos caz de recuperare din literatura română postbelică este cel al lui Alexandru Vona: apariţia, în 1993, a romanului său - Ferestrele zidite - entuziasmantă pentru mulţi (de la Mircea Eliade sau Monica Lovinescu la Ileana Mălăncioiu) a adus, practic, în prim-plan, un nume nou. Şi, mulţumită biografiei sale sinuoase, un personaj nou, având un discurs deconcertant şi compozit, dar niciodată previzibil. În linia acestor restituiri mai mult decât necesare se află şi volumul alcătuit de Marta Petreu: Să mai fiu o dată îndrăgostit (Ed. Biblioteca Apostrof, 2005). Cu o structură eclectică, inerentă unei asemenea arderi a etapelor, cartea conţine aproape toate mărcile unei survolări a stilului lui Alexandru Vona: un interviu din 1997 (retranscris, nemotivat, în germană), o ,piesetă" de teatru, poezii de tinereţe, încheindu-se cu câteva texte critice/ memorialistice semnate de Marta Petreu şi de Ion Vartic, după moartea lui Vona, în 2004. Spun ,stilului" pentru că, tiparul anticonfesiv al autorului Ferestrelor zidite domină întregul volum. Lui i se datorează, în bună măsură, senzaţia confuză rămasă la finalul lecturii.

Să încercăm un excurs biografic fragmentar, aşa cum reiese el în urma interviului. Vona, pe numele adevărat Alberto Enrique Bejar y Mayor, se naşte în Bucureşti, 1922 într-o familie de evrei spanioli (marrani, nu sefarzi, ne precizează autorul), fiind înrudit, pe linie maternă, cu Elias Canetti. Debutează prematur la 14 ani, în 1936, cu un volum de Versuri. În 1947 scrie, în numai trei săptămâni, romanul Ferestrele zidite, apoi, în acelaşi an, intuind dezastrul comunist, se stabileşte definitiv la Paris. Cam la atât se reduce destinul său românesc. Cu o preferinţă specială pentru amănuntele incitante, Vona ignoră norma acelor minime formalisme pe care se întemeiază un dialog firesc. Ca în falsele biografii borgesiene, viaţ