Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărţi în priză

Publicat in Romania Literara, vineri 7 aprilie 2006 ·

În ultimele pagini din Adevărul minciunilor, Mario Vargas Llosa povesteşte vizita lui Bill Gates la Academia Regală Spaniolă din Madrid. Cu această ocazie, cel care a fondat, la numai 20 de ani, compania Microsoft a afirmat, spune cu tristeţe Vargas Llosa, că obiectivul său este să nu moară până când nu-şi va îndeplini ,marele obiectiv". Mai precis eliminarea totală a hârtiei, aşadar şi a cărţilor tradiţionale, socotite ,îngrozitor de anacronice". Scriitorul peruan, care ştie câte ceva despre cărţile ,anacronice" chiar dacă navighează cu plăcere şi pe Internet, se întreabă, indignat: ,Poate oare ecranul înlocui cartea în orice condiţii, după cum afirmă creatorul Microsoft?"

De curând am avut şi eu ocazia să mă gândesc la această problemă şi am încercat să o fac în stil american. Mi-am pus aşadar în paranteză preferinţele instinctive şi am aşezat pe coloane avantajele şi dezavantajele cărţilor / editurilor electronice. Între avantaje ar fi acela, spus şi de Bill Gates, că pădurile vor fi salvate şi omenirea va respira mai în voie. Într-adevăr, tipărirea multor cărţi te face să deplângi soartea bieţilor copaci. Totuşi, dacă luăm în seamă detaliul că încă nu s-a inventat hârtia igienică electronică, şerveţelele electronice (acestea au înlocuit şi shakespeariana batistă) şi că, în plus, o cantitate uriaşă de păduri se consumă pe oribilele materiale publicitare care sufocă orice cutie poştală din lume şi care ajung la coş în aceeaşi zi, cartea tradiţională, care poate ţine sute de ani, e cu totul inocentă. Un avantaj incontestabil este însă cel financiar: în timp ce o carte pe hârtie costă destul de mult, iar preţul creşte proporţional cu rafinamentul grafic sau cu numărul de culori, cărţile electronice pot fi atât de frumoase şi de bogat ilustrate cât doresc autorii să le facă. De aici, imediat un dezavantaj: cum nimeni nu-şi riscă banii în ,afacere", editur

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 49 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 27 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°