Stabilitatea politica a devenit un fetis, o mantra si un paravan pentru manevre politice. Invocata adesea de guvernanti si de presedinte, ea a ajuns sa insemne o obligatie care mentine in anumite limite conflictul politic profund si, probabil, ireconciliabil din interiorul Aliantei.
Este adevarat ca, daca tara se destabilizeaza politic prin caderea guvernului sau alegeri anticipate, nu vom adera la UE la 1 ianuarie 2007. Tot atat de adevarat este insa ca actuala coalitie aflata la guvernare nu este stabila, ci labila, chiar fragila. Jocurilor periculoase pe care le-au facut pana acum PC si UDMR li se adauga astazi si adversitatea declarata dintre PD si PNL.
Declaratiile televizate ale presedintelui Basescu, miercuri seara, la Antena 1, ar trebui sa ne deschida ochii si sa ne convinga de faptul ca stabilitatea politica este o iluzie.
Rezumand o parte din declaratiile presedintelui Basescu, constatam ca sprijinul politic acordat guvernarii actuale a devenit precar si temporar: PD si PNL raman impreuna la guvernare pentru ca nu pot risca esecul integrarii in UE. In rest, nu le mai leaga nimic. Parteneriatul politic care a adus Alianta la putere la sfarsitul lui 2004 este mort si ingropat.
Ruptura dintre presedinte si premier, efectiva de mai multa vreme, a fost oficializata.
Ce rost mai are atunci, ne putem intreba, mentinerea unei fictiuni pe care o numim stabilitate politica? Cum mai poate supravietui Alianta dupa atacurile furibunde ale liberalilor la adresa presedintelui, urmate de declaratia lui Traian Basescu privind despartirea de Calin Popescu-Tariceanu, a carui numire in functia de premier o regreta de acum oficial? Daca Alianta nu mai functioneaza de facto, ce rost mai are ca ea sa mai functioneze de jure?
Confuzia este totala, caci nu stim pana unde s-au rupt relatiile si in ce puncte mai
