În schiţa ,Naţiunea română", Caragiale povesteşte istoria gazetei omonime, scoasă de el în 1877 împreună cu Frédéric Damé: ,afară de un prim articol declamator, gazeta nu mai conţinea decît ştiri şi iar ştiri, cari de cari mai amănunţite şi mai senzaţionale. De unde aveam atîtea? Le traduceam din gazete străine şi le localizam. Luam dintr-o gazetă de la Viena o corespondenţă lungă de război, în care se vorbea de lucruri petrecute la Poradin, la Rusciuc, la Varna, la Vidin, la Constantinopol etc. Ei bine, din această corespondenţă făceam tot atîtea corespondenţe cîte lucruri conţinea ea, şi le datam pe fiecare ca din localitatea unde s-ar fi petrecut lucrul. Astfel, aveam corespondenţe din Stambul, Vidin, Varna, Rusciuc, Poradin etc. şi, ca să dăm o dimensiune convenabilă fiecărei corespondenţe, peste faptul de care era vorba, turnam multă zeamă de fantezie, ş-apoi descrierea localităţii, notiţe istorice şi date statistice, mai toate luate dintr-un vechi, dar excelent pe vremea lui, dicţionar de conversaţie".

Mi-am amintit de Naţiunea română şi mai ales de vechiul, dar excelentul dicţionar de conversaţie citind, în volumul postum al lui Costache Olăreanu De la Abulius la Zotta - Portrete contemporane, textul intitulat Elena Drăgulinescu-Stinghe. Este numele unei cîntăreţe de operă, ale cărei amintiri îi erau date spre ,stilizare" lui C. Olăreanu, în 1964, de către un amic doritor să-l ajute. Dar puţinătatea manuscrisului, slab compensată de o mapă cu fotografii şi tăieturi din presă, îl descurajează pe virtualul ,negru" şi îl aduce în pragul renunţării: ,Vroiam să înapoiez dosarul amicului împreună cu înjurăturile de rigoare cînd, străfulgerat de-o idee, mi-am zis: ce-ar fi ca, folosindu-mă de aceste foi şi de tăieturile din ziare ca de nişte stîlpi, să întind firele mele după cum mă taie capul? Şi m-am şi pus pe lucru. Treaba mergea strună, dimpreună cu