În periplul său prin provinciile istorice, PSD-ul a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute la Cluj. După ce a trecut pe la Iaşi, în miezul bazinului său electoral tradiţional.

Ardealul n-a fost niciodată un bazin electoral notabil. Aici a avut succes, aproape mereu, opoziţia. Aici a câştigat Emil Constantinescu alegerile din ‘96 şi tot aici a pierdut Adrian Năstase alegerile din 2004. Unul dintre motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru a fost şi afirmaţia lui Mircea Geoană (pentru care a fost taxat de Ion Iliescu cu epitetul de „prostănac”) că în urma alegerilor PSD-ul se va alia cu UDMR-ul. Reacţia a fost aproape instantanee şi PSD a înregistrat la Cluj unul dintre cele mai scăzute scoruri ale sale. La Cluj, unde la alegerile locale Năstase îl arunca în luptă pe Rus, mizând pe imaginea obţinută ca ministru de Interne. La Cluj, de unde provenea întreaga echipă din guvernul Năstase, creditată cu iniţiativa programului de reformare: Rus, Dâncu, Puşcaş...

Grupul care, sistematic, a propovăduit despărţirea de Iliescu şi scoaterea în faţă a unor nume noi. Ca Geoană de exemplu. Nici eşecul lui Geoană de la Bucureşti şi nici cel al lui Rus de la Cluj nu ar fi putut fi evitate. O spunea calculul hârtiei şi un om hârşit în ale sondajelor, ca Dâncu, nu se poate să nu o fi ştiut. Şi, cu toate astea, partidul a mers înainte. Cum a mers şi în definitivarea programului de refomă care s-a soldat cu înlăturarea spectaculoasă a lui Iliescu. Care nu numai că nu mai avusese vreun cuvânt de spus în partid în ultimii patru ani, dar şi în legătură cu care aproape toată lumea căzuse de acord cu faptul că era singurul care ar mai fi putut împiedica alunecarea pe tobogan. Activul însă a preferat să-i facă vânt fondatorului, decât să privească realitatea în faţă şi să accepte ideea că nu se poate merge mai departe cu aceeaşi oameni în frunte, la comenzi, chiar dacă volanul