O morisca de relatii de afaceri ametitoare ce pornesc de la Cluj si se inchid in poarta rafinariei Astra Ploiesti. Politisti, fosti ofiteri SRI si oameni de afaceri sifonati in scandaluri sunt legati cu fire nevazute, la un loc, sub semnul banilor negri.
Specialitatea casei sunt operatiunile cu produse petroliere, splarea de bani si complicate scheme financiare ce au ca punct final societati din paradisuri fiscale.
Jurnalul National prezenta anul trecut o lista scurta a subcontractarilor facute de compania Bechtel in zona Clujului, in timpul inceperii lucrarilor pentru Autostrada Transilvania. Una din companiile agreate de americanii de la Bechtel era societatea ACSA Campia Turzii, firma de constructii ce a inchiriat imobile pentru sediile operationale ale Bechtel. ACSA este controlata de ex-politistul clujean Pavel Ivanov, condamnat pentru favorizarea infractorului intr-un dosar de contrabanda cu combustibili importati din Bielorusia.
POLITAI CU BANI. Dupa ce a iesit din arest, Ivanov a devenit un prosper om de afaceri, fiind implicat in numeroase societati. Doua din ele sunt cu adevarat interesante, din prisma legaturilor halucinante ce ies la iveala. Ivanov a infiintat societatile SIPA ROM si INVESTMENT IMOB alaturi de moldoveanul Vainberg Simha, fost sef al sucursalei pe Transilvania a companiei petroliere Lukoil. Simha si Ivanov apar ca si administratori ai societatii ACSA. Din informatiile furnizate de Ivanov rezulta ca Simha este, la randul lui, un potentat om de afaceri. Deosebit de discret, deoarece nu poate fi gasit prea usor. Cu toate ca trecutul lui Simha este extrem de dubios, Ivanov a refuzat sa spuna unde si in ce conditii l-a cunoscut.
Vainber Simha apare la mijlocul anilor â90 in anturajul lui Ioan Trif, patronul Hotelului Melody, situat in centrul Clujului. Trif este membru in organizatia "Avram Iancu", din care a facut par