La Princepsedit, o editura din subteranele Iasilor, s-a publicat, cu enorme greseli de tipar, un soi de antologie evocativa. Cartea cuprinde impresiuni si aprecieri memorialistice, de caracter apasat liric, cu privire la defunctul poet Mihai Ursachi. Intr-o reuniune suprarealista, ferita de orice resentiment, stau alaturi, in paginile mult prea incapatoarei antologii, mortii si viii, mitomanii si gusatii, marii si micii, sfintii si pacatosii, geniile si nataraii. Adica: gingasul prozator Stelian Baboi, mitropolitul ecumenic Daniel Ciobotea, polihistorul Liviu Antonesei, romancierul Nichita Danilov, mult sapientul aed Lucian Vasiliu, voluminosul poet Daniel Corbu… Si, cu voia Dvs., dar fara voia lui, cinicul eseist Valeriu Gherghel. Senzational e, totusi, urmatorul fapt: pina la aparitia acestei confectii lipsite de minima decenta nu auzisem de numita editura. Nimeni nu le stie pe toate. Carti apar, anual, cu miile si oameni care se pricep la ele (sau pretind ca se pricep) sint si mai numerosi. Nu s-o fi citind la noi foarte mult (se citeste, in realitate, cu sfiala): toata lumea stie acest adevar si toata lumea il deplinge. Dar cartea (Cartea cu majuscula), ea insasi, e venerata la modul idolatru, cu pagina efuziune, cu exploziva violenta. Fiece roman tine in casa, la vederea celorlalti, macar un dictionar ortografic, macar un tratat ginecologic, macar un volum de sfisietoare elegii memorialistice. Daca nu citeste (din lipsa timpului), romanul iubeste nespus obiectul echivoc al cartii. Furibund, as putea sa zic. Din acest sentiment prea curat, nu ne indoim, provine si cartea de memorii scoasa recent de Princepsedit. Nu mi-am dorit, vai, sa fac parte din antologie. M-am trezit in cuprinsul ei, repet, fara de voia proprie, neconsultat si stingher. Editura si-a zis cum ca simplul fapt al prezentei mele, alaturi de somitatile sus-amintite, e de natura a-mi trezi emotiile