Neintelese, bizare, neasteptate sunt reactiile fiintei umane. Nu ma refer aici la oamenii politici, in special la cei dintr-un anumit partid, ci la oameni normali; si anonimi, ca mine. Am plecat de la aprecierea cronicilor cinematografice pe care Cristian Tudor Popescu le prezinta, pe un canal de televiziune de profil. Mi-am amintit de faptul ca in tineretea mea ieseana am initiat si condus un cineclub; Marin Sorescu era vecin cu mine la Casa Studentilor, cu cercul lui de poezie. Mi-am amintit de un film francez, „Oameni fara importanta“ (Am fost un admirator al filmelor postbelice franceze si italiene, pline de suflet, poezie si tristete; din pacate, revazute azi, nu mai au acelasi efect.) Si mi-am pus intrebarea: ce intelegem prin oameni importanti, prin VIP-uri? Sunt VIP-uri persoanele prezentate ca atare in presa sau la TV, uneori cu o frecventa si insistenta pâna la indigestie? Sau poate mai importante sunt sutele de mii de truditori anonimi, cinstiti si oropsiti, care, fara pretentie la celebritate, sunt, intr-o maniera modesta, dar continua, utili unui fragment al societatii, si prin aceasta intregii societati? Pentru mine, ei sunt adevarate VIP-uri. Generatiile nenumarate de Suca, Marin, Veta, care au sfintit pamântul cu munca lor aspra sunt VIP-uri. Truditori onesti, in limitele coordonatelor de existenta, care au trudit din greu si cinstit in fabrici, in scoli, sunt si ei reale VIP-uri. Media ne prezinta in ultima vreme, cu o insistenta demna de o cauza mai nobila, drept o foarte importanta persoana pe un batrânel, putintel la trup, de parca ar fi intrat la apa in urma inundatiilor, care isi alimenteaza limuzina de lux cu Viagra in loc de benzina, spre bucuria intelectuala si satisfactia filozofica a unei june care va da in curând bacalaureatul, pe care, evident, il va lua, fiindca are atâtea cunostinte. Dar pentru mine miliardarul decrepit nu e un VIP. Pen