IN MEMORIA LUI VLADUT Aceasta e doar o poveste...

Un baiat lucra intre femei care-i invidiau libertatea - deoarece lui nu-i facuse nimeni un program. Venea doar cand avea treaba. Intr-o buna zi, exasperate de atata independenta, femeile au inceput sa-l toace... pe motiv ca... intarzie! Cereau "sa fie dat afara"! Insa una dintre ele s-a apucat atunci sa spuna ca, chiar de mai intarzie din cand in cand, lucrarile lui sunt gata la timp si sunt frumoase... ca trebuie sa se mai gandeasca inainte de a lua o astfel de decizie. Cea care "i-a luat apararea" a fost alungata imediat. Dar, macar el a ramas.

De cand am inceput sa casc ochii si sa miros lumea in care ma pregateam sa traiesc m-am lovit des, prea des, de caracterizarea: "Esti prea buna". Binenteles, ca urma filozofia curenta care asociaza bunatatea cu prostia. Inghiteam in sec incercand sa ma dezvinovatesc, spunand ca nu merit eu o asemenea eticheta pentru ca n-am facut niciodata vreun act de asa mare bunatate. Dar eticheta mi s-a pus... si ma simt prost pentru ca nu-i asa, desi m-as bucura sa fie...

Asa ca m-am straduit sa explic celor care s-au ostenit sa m-asculte ca altceva inseamna a fi "prea bun". Nici macar nu cred ca acest termen poate fi folosit cu atat de multa usurinta - "prea bun" nu exista... sau exista... in carti... precum Biblia... Adica poti fi "intelegator", "iertator" sau "dispus la a face compromisuri" in relatia cu ceilalti, dar "prea bun" inseamna ca deja ti-ai depasit atributiile de bunatate, inseamna ca oferi mai mult decat celalalt ar putea sau ar fi dispus sa primeasca, sau ca oferi mai mult decat poti da. Sa fii "prea bun" inseamna sa nu mai tii cont de tine si sa iti pese de celalalt mai mult (mai ales cand celalalt e un necunoscut). Dar cati pot face asta? Sunt foarte putini oameni in asta lume care au dat dovada de "prea-bunatate" si ei ori au ajuns sfinti ori sunt pe