Actiunile companiei de intermediere financiara SSIF Broker au inregistrat vineri o corectie drastica, de 24%, in conditiile in care limitele de variatie a pretului, de +/-15%, au fost suspendate pana la formarea libera, pe baza cererii si ofertei, a unei noi cotatii de referinta.
Titlurile SSIF Broker nu au fost disponibile in sectiunea de piata deal pana la formarea pretului de referinta. Cotatia de inchidere de vineri - 2,36 lei - va fi pret de referinta pentru sedinta de astazi. Transferurile cu acest titlu au fot reduse, totalizand aproape o jumatate de milion de lei. Depasirea datei de inregistrare la Broker Cluj unde actionarii beneficiau de gratuite si de subscrieri preferentiale la 1,5 RON a dat castig de cauza celor care au vandut dupa anuntul hotararilor AGA si au recumparat dupa data de inregistrare.
Actionarii societatii au aprobat, in data de 25 martie, in Adunarea Generala Extraordinara, majorarea capitalului social cu 23,1 milioane de lei, la 55 milioane de lei, prin incorporarea profitului si emiterea de noi actiuni, in proportii aproape egale. Astfel, suma de 11,6 milioane de lei, reprezentand 89,8% din profitul anului 2005, este alocata capitalizarii si presupune distribuirea de actiuni gratuite. Fiecare actionar primeste gratuit 365 de titluri pentru 1.000 de actiuni detinute.
Societatea a mai emis 11,4 milioane de actiuni noi, la valoarea nominala de un leu, pretul de subscriere fiind de 1,5 lei. Miercuri a expirat termenul pana la care investitorii au avut posibilitatea sa beneficieze de actiuni gratuite si sa cumpere titluri noi la pretul preferential de 1,5 lei. Cotatia actiunilor SSIF Broker a scazut joi cu 15%, la 3,1 lei pe unitate. La inchiderea sedintei bursiere de vineri actiunile erau cotate la 2,36 lei, in scadere cu 35,1% fata de pretul inregistrat miercuri. Bursa de Valori a suspendat vineri, in intervalul 10.45-11.