Reporterii Jurnalului National au luat pulsul zonelor aflate in pericol de inundatii. Viitura anuntata pe Dunare este perceputa diferit in cele trei judete "vizate". FARA FRICA. Eventuala crestere a debitului Dunarii nu sperie autoritatile Cu cateva zile inainte de anuntata viitura, in judetele Ialomita, Tulcea si Mehedinti autoritatile locale spun ca sunt pregatite si ca nu vor fi luate prin surprindere de eventuala crestere a debitului Dunarii.
In Ialomita si Tulcea, autoritatile locale primesc zilnic prin fax, la primarii, previziunile pentru urmatoarele zile ale cotelor Dunarii. Primarii, viceprimarii si alti edili locali inspecteaza in fiecare zi starea digurilor, eventualele fisuri sau probleme aparute si raporteaza la judet, la Apele Romane si la comandamentele de criza numarul drumurilor si gospodariilor aflate deja sub ape sau in pericol sa se inunde.
SOLUTII. In localitatea Giurgeni, aflata in apropierea podului peste Dunare, comuna cu peste 1.700 de locuitori, inundatiile nu-i sperie pe oameni. Desi Dunarea creste alarmant, iar pana acum cateva cantoane ale ocolului silvic si o portiune de drum judetean se afla sub ape, edilii spun ca nu-si fac griji pentru viitura. Primarul si viceprimarul spun ca au luat la picior fiecare palma din comuna lor si ca sunt siguri ca nu vor exista probleme. Totusi, in caz de pericol, autoritatile afirma ca au solutii: 3.000 de saci cu nisip, contracte cu proprietarii de tractoare si remorci, cu care sa fie transportate bunurile oamenilor si promisiunea ca eventualii sinistrati sa fie adapostiti intr-o comuna din apropiere. Nici localnicii nu sunt pesimisti: "Nu ne facem probleme, digurile sunt rezistente si nu vor ceda. Peste o saptamana scapam!".
"REZISTA DIGUL!" Situatia este asemanatoare si in localitatile Vadu Oii si Harsova, aflate pe bratul drept al Dunarii. Sacii cu nisip primiti de la judet su