Milioane de wati bubuind din boxe, zeci de mii de cai-putere, culori tipatoare, femei frumoase imbracate sumar, inghesuiala, fotografii cu telefonul mobil, spoilere dopate, jante stralucitoare, Opel Calibra laolalta cu Toyota Celica sau Golf 5, Tico „tunat", masini de epoca, masini de duzina, masini de show, pliante, reclame si iarasi milioane de bubuituri explodand din fiecare masina, din fiecare colt, probabil si din fiecare cap. Acesta a fost Salonul de Tuning 2006.
Multi isi amintesc de farurile de Oltcit montate pe Dacia 1300. Probabil ca nu acesta a fost primul tuning realizat in Romania. Romanul, ca si germanul sau americanul, a dorit intotdeauna ca masina lui sa fie altfel. Altfel decat a vecinului, chiar daca si-au cumparat-o de la acelasi dealer.
Si-a montat o perdeluta, a desenat un vultur pe capota sau, cu putin mai multi bani, si-a imbunatatit performantele motorului. Si cum ce-si face omul cu mana lui nu se compara cu ceea ce poate face un profesionist, au aparut firmele de tuning, firme ce castiga, in tari cu potential financiar, zeci de milioane de euro de pe urma amatorilor de masini-unicat.
Momo, Recaro, Brembo, Zender, Kamei sunt doar cateva dintre firmele specializate in tuning. Doar cele mai cunoscute si, de fapt, firme care produc numai o anumita gama de componente.
Ele sunt sursa principala de materie prima pentru cealalta categorie a industriei de profil, adevaratele firme de tuning, cele care iau frumusel masina si o echipeaza cu elemente procurate de la prima categorie, conform alegerii proprietarului. Probabil ca exista mii de astfel de firme, unele dezvoltate dintr-o banala activitate de service auto. Ca in orice activitate, avem si aici supercampioni.
Brabus, de exemplu, este tunerul oficial al marcii Mercedes Benz. Dupa unii, este si cea mai mare companie de tuning din lume, dar
