BOLNITELE Bolnita, spun documentele, era spitalul tuturor oamenilor nevoiasi, batrani si infirmi. Era locul de adapostire a celor bolnavi...
Prin definitie, bolnita (denumita si Epitropie, deoarece actiona independent si administra bunurile unei biserici) reprezenta un spital construit pe langa o manastire, in incinta caruia se izolau si se ingrijeau bolnavii. Aparitia bisericii - bolnita (bolnicia - spital) - a fost intim legata de existenta institutiilor de binefacere. Daca la inceputurile crestinismului bolnita era, adesea, doar o incapere a unei locuinte private, camera saracilor sau o anexa a unei diaconii ori a unei biserici subterane, mai tarziu, aceasta cunoaste o mare dezvoltare.
ISTORIC. Prima bolnita din Bucuresti, dar nu cea mai importanta, a fost construita la 1700, de Constantin Brancoveanu, in cadrul actualei Biserici cu hramul "Sfantul Nicolae". In timpul razboiului turco-austriac din 1716-1718 a fost partial arsa, iar cutremurul din 1838 a avariat-o grav. Potrivit cronologiei, a doua biserica-bolnita construita in capitala Romaniei a fost cea de la Coltea. Documentele apreciau ca "locasul de izolare de la Coltea, aflat chiar in mijlocul Bucurestilor, a fost cel mai controversat. Era amplasamentul celor bolnavi si abandonati, caci pravila ii sanctiona aspru pe cei care, fara adanci motive, isi trimiteau tatal sau fiul la spital...". Bolnita de la Coltea dateaza din 1702 si a fost ridicata de spatarul Mihai Cantacuzino, "spre odihna si mangaierea intru Hristos a fratilor nostri saraci care patimesc de boale". Manastirea apropiata ei servea pentru rugaciunile calugarilor din chiliile bolnitei, ca si pentru slujbele celor decedati in bolnita.
ATESTARI. "Documentele Coltei spun prea putine lucruri despre spital sau despre adaposturile de ingrijire a saracilor, care erau intretinute din veniturile manastirii. In 1761 existau in dosul mana
