Băncile româneşti îşi îmbunătăţesc permanent condiţiile de acordare a creditelor pentru a atrage mai mulţi clienţi în condiţiile creşterii concurenţei pe piaţa bancară, dar şi în situaţia în care Banca Naţională a României încearcă din răsputeri să limiteze avântul împrumutării din surse bancare. Astfel, băncile au decis simplificarea documentaţiei de obţinere a creditelor.
Pentru un credit de nevoi personale de la Raiffeisen, BRD, Bancpost şi Banca Românească nu mai avem nevoie de copie după cartea de muncă, ci doar de adeverinţă de salariu şi, după caz, de o factură de telefon.
Mai mult chiar, acum putem împrumuta mai mulţi bani (până la echivalentul a 10.000 de euro) fără garanţii imobiliare, giranţi sau avans, pe perioade de timp mai îndelungate, de până la 10 ani. Pentru atragerea clienţilor, băncile recurg la tot felul de tertipuri, cum ar fi o dobânda foarte mică, dar care este valabilă doar în primele luni sau primii ani de creditare, sau chiar anularea comisionului de acordare a creditului şi introducerea unui comision lunar, mai convenabil pentru noi.
5.000 de euro pentru maxim 10 ani
Primele bănci care s-au adaptat la cererea pieţei au fost Raiffeisen, BRD şi Banca Românească. De săptămâna trecută, Bancpost oferă şi ea un nou credit de nevoi personale fără garanţii ce se acordă cu o documentaţie simplificată, mai precis fără a fi necesară cartea de muncă, ci doar adeverinţa de salariu şi o copie după ultima factură de utilităţi. Mai este necesară doar o copie după buletin şi trebuie să completaţi o cerere tip de obţinere a creditului.
Suma maximă ce se poate obţine este însă de doar 5.000 de euro, faţă de maxim 10.000 de euro la creditul standard. În plus, perioada de rambursare a creditului este de 10 ani. Băncile româneşti îşi îmbunătăţesc permanent condiţiile de acordare a creditelor pentru a atrage mai mulţi clienţ