Exista o singura modalitate de a ucide capitalismul, prin taxe, taxe si iar taxe", este mesajul socialist revolutionar al lui Karl Marx, preluat, la indemnul Comisiei Europene, de guvernarea liberala a Romaniei si analistii economici.
Romania are nevoie de venituri mai mari la buget, iar Guvernul are de ales intre taxe mai mari si deficite bugetare mai mari, este concluzia ministrului finantelor, Sebastian Vladescu. Insa deficitele nu sunt, in practica, decat majorari de taxe amanate.
Comisia Europeana si expertii FMI au criticat in repetate randuri politica fiscala a Guvernului, sustinand ca veniturile bugetare se afla la un nivel extrem de redus. La sfarsitul lunii februarie, comisarul european pentru afaceri economice si financiare, Joaquin Almunia, a declarat ca reducerea impozitelor nu a fost o masura buna.
Almunia a recomandat atunci autoritatilor fiscale sa aiba in vedere cresterea taxelor, fie a TVA, fie a cotei unice, la un nivel care sa asigure Romaniei un grad mai ridicat de venituri la bugetul de stat.
Mi(ni)sterul scenariilor
Venind in intampinarea doleantelor oficialilor UE si FMI, Ministerul Finantelor sustine ca a elaborat mai multe scenarii privind modificarea Codului Fiscal, pentru cresterea veniturilor bugetare la peste 30% din PIB, scenarii pe care inca nu le-a vazut nimeni. Unul dintre acestea vizeaza majorarea TVA cu 3%, altul - majorarea cotei unice cu 3%.
Mai exista si scenarii mixte, cu majorari in procente diferite ale ambelor taxe. Un alt scenariu vizeaza pastrarea actualului sistem de impozitare in ceea ce priveste taxele majore si cresterea unora „minore", precum cea pe proprietati, pe mosteniri si a redeventelor.
Se pare ca, in urma intalnirii de marti a premierului cu ministrii Gheorghe Pogea, Sebastian Vladescu, Gheorghe Barbu, cu guvernatorul BNR, Mugur Isares