Când sunt copii, se supara si incep sa plânga atunci când li se iau jucariile. Cresc, ajung medici sau magistrati, insa unii ramân la fel de suparaciosi. Daca ar fi sa intrebi un jurnalist care sunt categoriile sociale care se oftica cel mai tare atunci când primesc critici in mass-media, raspunsul ar fi aproape unanim: medicii si magistratii. Medicii - de fapt cadrele medicale, in general - se fac foc si para atunci când le sunt mentionate numele in ziare, la radio sau la televizor. Nu toti, bineinteles, sunt si oameni normali printre ei, dar acestia fac nota discordanta. Celor mai multi li se pare ca sunt niste zei - si uneori aproape ca sunt - motiv pentru care nimeni nu trebuie sa-si bage nasul in ceea ce fac, cu atât mai putin niste „prapaditi“ de ziaristi, care „habar n-au“ despre ce se intâmpla in jurul lor. Magistratii - cei mai multi - nu sunt nici ei prea departe de acest comportament. Procurorii, dar mai ales judecatorii se inverzesc atunci când li se mentioneaza numele in presa, alaturi de solutiile mai mult sau mai putin controversate pe care le dau. Mai nou, unii sar in sus si considera ca jurnalistii n-au dreptul sa le comenteze deciziile, fie pentru ca „nu sunt abilitati“, fie pentru ca asta ar fi o „imixtiune in treburile justitiei“. Interesant este ca - din pacate - si unii, si altii sufera de sindromul conspiratiei. Dupa orice critica in mass-media, incep sa calculeze daca nu cumva a vrut vreun dusman sa le-o faca, pentru a le pune bete-n roate la avansare sau pentru cine stie ce alt motiv imaginar, iar jurnalistul a fost doar „unealta“. Le e greu sa se gândeasca macar o clipa daca nu cumva au gresit. Stiu doar sa se supere si cu asta-basta... Poate ca n-ar strica daca, macar un minut, ar reflecta asupra celor prezentate in mass-media despre ei. In definitiv, poate ca ziaristii aia „prapaditi“ chiar au dreptate. Macar un pic... P.S.: Si totusi, chi