- Cultural - nr. 69 / 10 Aprilie, 2006 "Exista in cartea "Alb pe alb" un poem definitoriu, in toate privintele, pentru sensibilitatea poetica a lui Nicolae Baciut. Este, intr-un fel, o introducere in labirintul sensurilor aparte in care, spune poetul, "nici o lacrima nu-si ascunde marea": "Numai tu nu te-ntorci, / numai tu nu esti vara, / toamna e-n tine / un vis, / iarna e inca povara; // numai tu esti ce esti, / viata mea ca o seara, / numai tu nu te-ntorci, / oglinda mea, / primavara". Avem in fata un superb poem al miscarii imaginatiei spre transcendenta mesajului exprimat prin valoare poetica in antologia "Anotimpul din colivie" (Editura "Tipomur), care strabate ca un fior liric cele 541 de poeme ale cartii, de la "Muzeul de iarna" pana la "Portret dupa autoportret". Fascinatia prezentei realului, ca o stranie putere, ni se releva prin cuvantul care se retrage discret, pentru a lasa loc viziunii, acelui "foc al ascunsului": "Scriu, si randurile mi se ineaca intr-un cuvant / pe care nu-l pot rosti; / pe deasupra orasului trece in zbor o pasare - / fosnetul ei, / un voal, o mireasa in nesfarsita asteptare" ("Sentiment la marginea orasului"). Coincidentele poetice fericite regasindu-se prin "limba zburdalnica" au drept cheie tot cuvantul exprimat prin modernitatea versului alb: "O calatorie fara destinatie, / o repetitie / in amintirea unei istorii adevarate, / a unui / anotimp permutabil: // in locul cuvintelor o gura stramba, / in locul gurii, un cuvant stramb. // Imi strivesc buzele pe geamul inghetat: / o floare, vai, ca un suras, / in locul gurii". ("Muzeul de iarna"). Dualitatea exprimata prin acea energie interioara si revelarea prin fiorul poetic creeaza, la Nicolae Baciut, acel sentiment profund reflexiv: "Iata, chipul meu ca o cicatrice deschisa, / gura mea arsa, / parul meu stacojiu - / ele iti scriu nesfarsita farsa, / indelungul mainilor mele scriu" (