In Muntii Fagarasului, o manastire martirizata in urma cu 250 de ani se reintoarce la viata si la cantec de clopote
La Manastirea Cartisoara ajungi anevoie. In fata ta, masivul muntilor Fagaras se desparte greu de iarna - alb, implacabil, de netrecut. In jur, nici tipenie de om. Fara turla aurie a bisericii care straluceste in desisul padurii, te-ai rataci. Urci poteca muntelui alaturi cu vantul si cu norii grei de pe cer, in vreme ce gandul te poarta in vremuri trecute, cand muntii forfoteau de calugari sihastri, ascunsi in scorburi si in bordeie, si care coborau iarna in sate, invatand copiii taranilor buchia cartii si pravila ortodoxa, la lumina chioara a lumanarilor de seu.
Pare greu de crezut, dar pana prin 1750, Tara Fagarasului era plina de calugari, nu rareori intamplandu-se ca satele mai bogate sa tina 3-4 manastiri, fara a mai socoti schiturile ascunse in padure sau colibele pustnicilor sfiosi. Din 33 de manastiri, tunurile generalului Bukow au mai lasat in picioare doar Sambata. Un macel menit sa stearga orice urma de ortodoxie din Transilvania. 33 de biserici martirizate, care au dus cu ele-n pamant nu doar vieti omenesti, ci si soapta rugaciunilor sfinte si glasul clopotelor, inaltat pe meterezele muntilor. Glasul lor, reverberat de ecoul enorm al padurilor, se mai aude si astazi. E ca o litanie, ca un murmur de durere.
Intins pe zeci de kilometri, neclintit si cu piscurile in cer, Masivul Fagaras este un enorm osuar, o cripta comuna a tuturor monahilor alungati sau ucisi. Dar ca si la alte manastiri din Tara Fagarasului, la Cartisoara se termina un drum de durere si incepe o poveste de bucurie: refacerea manastirii martirizate in urma cu 250 de ani.
*
La ora pranzului, curtea Manastirii Cartisoara e pustie. Ascunsa prin cotloane si chilii, intreaga obste pregateste marele praznic al Pastelui, postind - si de d
