Proiectul Legii lustratiei primeste, astazi, votul final al senatorilor, urmand a fi trimis, spre dezbatere si adoptare, Camerei Deputatilor. Desi "periate" in ultima sedinta de plen a Camerei superioare, categoriile de persoane vizate de lege sunt in continuare deosebit de numeroase, ceea ce va impiedica semnificativ procesul propriu-zis de lustratie. Cat de departe au mers senatorii cand au extins, in functie de propriile interese, sfera de actiune a legii a demonstrat-o, in ultimele zile, si "cazul" ministrului de Externe, Razvan Ungureanu. Senatorii se pronunta astazi, prin vot final, asupra proiectului Legii lustratiei, initiat de patru parlamentari PNL - Mona Musca, Adrian Cioroianu, Eugen Nicolaescu si Viorel Oancea. Daca deputatii vor fi mai operativi decat colegii senatori, actul normativ ar putea ajunge in termen relativ scurt la presedintele Traian Basescu, spre promulgare. Acest lucru il spera si liberalul Bogdan Olteanu, care a declarat ca isi doreste ca in cel mult doua luni sa existe o lege a lustratiei. "Legea Ticu arata in sfarsit asa cum ar fi trebuit sa arate din 1989, daca nu ar fi fost blocata, daca nu ar fi fost maltratata", a spus presedintele Camerei Deputatilor, intr-o conferinta extraordinara a PNL Timis. "Sper ca intr-o luna, maxim doua, sa avem o lege a lustratiei promulgata de presedinte", a adaugat Olteanu, recunoscand insa ca introducerea unor "tinte directe" in proiectul legislativ face ca acesta sa-si piarda justificarea morala. "Daca am ceva de spus impotriva lui Traian Basescu o spun de la tribuna si nu o pun intr-o lege. Daca am ceva impotriva lui Stolojan, spun in partid, si nu intr-o lege", a mai spus Olteanu. Ministrul de Externe, Razvan Mihai Ungureanu, a apreciat, intr-un interviu acordat BBC, ca Legea lustratiei este, in forma actuala, inadecvata juridic sau constitutional si ca are si "o doza consistenta de nedreptate mora