Federaţia Română de Şah, în colaborare cu Primăria oraşului Predeal, Consiliul Local Predeal şi Clubul Sportiv „Gambitul Damei” Ploieşti, organizează, în perioada 12-21 aprilie, în sala de sport a oraşului Predeal, Campionatele Naţionale de Şah pentru copii şi juniori. La concurs vor participa 400 de tineri din toată ţara, cu vârste cuprinse între 10-18 ani.
Competiţia începe pe 13 aprilie cu campionatul naţional de şah practic în sistem elveţian cu 9 runde.
În data de 19 aprilie va avea loc campionatul naţional dezlegări care cuprinde două etape, iar pe 21 aprilie, campionatele naţionale blitz. Intrarea spectatorilor este gratuită la toate etapele. Federaţia Română de Şah, în colaborare cu Primăria oraşului Predeal, Consiliul Local Predeal şi Clubul Sportiv „Gambitul Damei” Ploieşti, organizează, în perioada 12-21 aprilie, în sala de sport a oraşului Predeal, Campionatele Naţionale de Şah pentru copii şi juniori. La concurs vor participa 400 de tineri din toată ţara, cu vârste cuprinse între 10-18 ani.
Competiţia începe pe 13 aprilie cu campionatul naţional de şah practic în sistem elveţian cu 9 runde.
În data de 19 aprilie va avea loc campionatul naţional dezlegări care cuprinde două etape, iar pe 21 aprilie, campionatele naţionale blitz. Intrarea spectatorilor este gratuită la toate etapele.