Disperarea cabinetului Tariceanu de a nu mari un impozit principal pentru a nu con­semna un presupus esec al in­tro­du­ce­rii cotei unice, incercand sa compenseze cu majorari ale unor impozite de rangul doi, continua. Si, pe masura ce latul se stran­ge, cresterea fiscalitatii impunandu-se mereu mai puternic, nu doar din ratiuni bu­getare in sine, dar si din ratiuni eco­no­mice complexe si extrem de presante, amin­tita disperare guvernamentala ca­pata aspecte mai acute, ce prezinta ris­curi economice majore. Premierul Tariceanu a declarat ras­pi­cat, mai zilele trecute, ca, pe perioada man­datului sau, cota unica nu va fi mo­di­fi­ca­ta, nici ca sistem, nici macar ca nivel. Aceasta, dupa ce experti ai UE, in frunte cu Joaquin Almunia, comisar pentru afa­ceri economice si financiare, s-au adaugat celor de la FMI in pretinderea unei cresteri a cotei unice sau a TVA pentru a se ras­pun­de necesitatii cresterii fiscalitatii in con­textul apartenentei la UE. In schimb, ministrul Finantelor Publice a anuntat noi cresteri, la niveluri apo­calip­ti­ce, ale accizelor la toti purtatorii de ener­gie (carburanti, gaze, electricitate), pre­cum si la tutun si alcool, pe care a dat de in­teles initial ca le va introduce de la 1 iulie, dar pe care, probabil consemnand reac­tiile vehemente, le-a aruncat apoi in car­ca integrarii, pentru ianuarie 2007, la mij­locul anului in curs urmand a intra pe rol doar maririle de accize convenite ante­rior cu UE. Poate ca d-l Tariceanu ar trebui fe­li­ci­tat pentru ca se opune intr-un fel cresterii fiscalitatii si apara sistemul si nivelul cotei unice introduse la inceputul mandatului sau, numai ca realitatile economice se in­­ca­pataneaza chiar mai mult decat dom­nia sa sa-l contrazica in legatura cu ce­rin­tele fiscale actuale si de perspectiva. De fapt si de fapt, cerinta de inasprire a fiscalitatii este cea care s-a manifestat pu­ternic de ani