Eram gata sa scriu ca domnul Turianu im­batraneste urat. Pentru mine, Corneliu Turianu era judecatorul curajos care s-a opus celei de-a treia candidaturi a lui Ion Iliescu. Parca il si vedeam cu mana pe Constitutie, spunand raspicat celui mai pu­ternic om in stat: "aiasta nu se poate!". Din acest varf de constiinta civica, care l-a si costat inlaturarea din magistratura, Tu­rianu s-a rostogolit, in doar cateva zile, atat de jos, incat pare de nerecunoscut. Sa te tii drept in fata partidului-stat si sa te tavalesti in halul asta intr-un regim li­beral-democrat este de neinteles. Ma uitam cum se duce la vale si ma gandeam ce ravagii face varsta. Pe urma mi-am dat seama ca m-am inselat. Biografia sa, ras­colita de jurnalisti din momentul con­tes­tatei sale alergeri in fruntea CNSAS, da la iveala un om de mult deprins cu com­pro­misul. Acest "justitiabil al statului co­munist", cum a scris Academia Cata­vencu, a fost intr-o permanenta ascen­siu­ne, de la secretar al Tribunalului Popular Raional - Caracal, la vicepresedinte al unei judecatorii din Capitala si mai apoi pre­sedinte de sectie la Tribunalul Mu­ni­ci­piului Bucuresti. In 1984 isi aduce con­tri­butia stiintifica la dezvoltarea actului co­munist de justitie in lucrarea Reeducarea prin munca, plina de citate din Ceau­ses­cu, iar in Era socialista il imortalizeaza pe dictator mai ceva ca Sabin Balasa. Doar tusele sunt mai greoaie. Ceausescu are acolo o contributie de inexprimabila valoare la imbogatirea dreptului socialist, la adancirea principiilor democratice, a drepturilor cetatenilor, a sistemului elec­toral. "Inalta personalitate stiintifica a to­va­rasului Nicolae Ceausescu se re­ga­seste in fiecare pas inainte." Sa mor de ras. Traseul lui politic post-decembrist este aiuritor, Turianu apare ca un taranist re­cuperat de PD, via ApR. Ticu Dumitrescu ii reproseaza faptul ca i-a schilodit legea care ii poarta n