Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politistii nemteni, instruiti de specialistii FBI

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 12 aprilie 2006 ·

* acestia au fost invatati sa instrumenteze eficient cazurile cu care se confrunta * In perioada 3-7 aprilie a acestui an, sub patronajul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, in baza planului de pregatire in domeniul aplicarii legii convenit cu Guvernul Romaniei, reprezentanti ai Biroului Federal de Investigatii (FBI) au sustinut un curs cu tema "Investigarea cazurilor de coruptie". Beneficiari au fost atit ofiteri ai structurilor operative din Politia Romana, cit si reprezentanti ai altor institutii implicate in lupta impotriva coruptiei. Cum acest curs nu este primul organizat in Romana de catre specialisii FBI, la un asemenea seminar au participat si politisti din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt. "Acest gen de cursuri sint bine venite, deoarece, prin aceste metode, politistii din Romania pot invata sa-si faca meseria mult mai bine, prin aplicare aunor metode noi de lucru in fiecare domeniu de activitate. Si eu am fost prezent la un curs organizat de FBI si pot sa spun ca a fost foarte interesant", ne-a declarat comisarul sef Gabriel Voaides, seful Directiei Anticoruptie din cadrul Politiei Neamt. Studiile de caz, exercitiile practice si dezbaterile care au avut loc cu prilejul unor asemenea cursuri au oferit participantilor informatii valoroase pentru a se perfectiona in investigarea cazurilor de coruptie care pot aparea in orice moment in sistemul public. Ultimul curs de acest gen la care au fost invitati politisti din intreaga tara a fost sustinut de patru experti ai FBI, acesta vizind imbunatatirea capacitatii de prevenire, detectare si contracarare a actelor de coruptie, cu ajutorul tehnicilor de investigare deja consacrate in practica americana. Reprezentantii FBI au pus un accent deosebit pe prezentarea unor noi tehnici ale desfasurarii operatiunilor interdisciplinare. * acestia au fost invatati sa instrumenteze eficient c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum o ora
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

Un american care a câștigat MILIOANE de dolari la concursuri de mâncat cârnați nu mai poate concura. Motivul este unul incredibil

Gandul acum 28 minute
Joey „Jaws” Chestnut, un american care a devenit celebru în țara sa după ce a participat la concursuri de mâncat cârnați și fripturi, nu mai poate participa la asemenea competiții, iar motivul este unul de-a dreptul hilar. Americanul a câștigat pest

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Ciucă: Spun cu toată responsabilitatea - PNL va avea candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Toate aceste scenarii, cum este normal în viaţa politică şi în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Nu se va schimba

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 3 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 2 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Cum a ajuns un bărbat să fie sechestrat timp de 7 zile într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi al Capitalei

Adevarul acum 25 minute
O inedită metodă de înșelăciune a fost pusă în practică în Centrul Vechi al Capitalei, iar victimă a căzut un bărbat. Individul tras pe sfoară a fost privat de libertate timp de șapte zile și ținut într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi. În

Dianei Șoșoacă i s-ar fi făcut rău după ce a provocat o confruntare cu jandarmi

G4Media acum 59 minute
Dianei Șoșoacă, președinta SOS, i s-ar fi făcut rău după o confruntare cu jandarmi în fața unui sediu al BEC, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță, după cum arată imaginile transmise de televiziunile de știri. Șoșoacă a mers la sediul Biroul

Românii, cei mai expuși riscului de sărăcie. Datele oficiale ne plasează la coada UE

Ziare.com acum 56 minute
Românii sunt europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și deprivare materială din Uniunea Europeană, potrivit informațiilor publicate miercuri, 12 iunie, de Eurostat. Aproape o treime (32%) dintre români erau expuşi anul trecut riscului de sărăci

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/30°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°