Conducerea afirmă că asistenţa medicală nu mai poate fi asigurata este pusă în pericol activitatea medicală. Plata serviciilor în primele patru luni ale anului s-a făcut la tariful anului 2005, care nu acoperă cheltuielile anului 2006. Nu se acoperă în totalitate cheltuielile cu energia electrică şi gazele, nu pot fi achiziţionate medicamente şi materiale sanitare, nu pot fi acordate sporurile salariale legale, nu se poate plăti al 13-lea salariu, nu se pot plăti datoriile acumulate de spital în anii 2003, 2004 şi 2005", a spus directorul Ionac. La 31 decembrie 2005, datoriile Spitalului Judeţean ajungeau la 158 miliarde de lei. "Dacă am plăti al 13-lea salariu, timp de două luni nu am mai putea plăti nimic altceva, nicio utilitate, niciun medicament", a mai spus directorul Spitalului Judeţean.
Costuri mai mari pe pacient
"Valoarea serviciilor care vor fi contractate în 2006 nu poate acoperi costurile asistenţei medicale. Acestea sunt de 1.575 de lei noi pe pacient, care nu pot fi susţinute de tariful oferit de CNAS, de 1.297 de lei noi pe pacient", a spus Mihai Ionac. Acesta s-a declarat nemulţumit de faptul că, la alte spitale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate suportă costuri mult mai mari pe pacient. Asta în condiţiile în care în jur de 400 - 500 de cazuri mai grave, care n-ar avea cum să fie tratate în localităţile de reşedinţă, sunt preluate lunar de Spitalul Judeţean din Timişoara.
Directorul Ionac are astăzi o întâlnire cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cu cei ai Ministerului Sănătăţii, în încercarea de a rezolva problema. El a declarat că, în cazul în care nu vor fi acceptate costuri mai mari pe pacient, este posibil să refuze semnarea contractului-cadru. Dacă s-ar ajunge la un acord cu ministerul, lucrurile s-ar rezolva parţial în privinţa acordării asistenţei medicale. Criza financiară prin care