Au mai rămas doar trei zile până la prima manşă a semifinalei „Challenge – Cup” din handbalul feminin, în care Rulmentul Braşov se va confrunta cu ocupanta locului 3 din campionatul francez, „Merignac”. Astă seară, de la ora 19.00 (la aceeaşi oră în care sâmbătă va evolua cu Marignac), braşovencele vor întâlni formaţia clujeană „U” Jolidon, în meci din etapa a XXII-a a Ligii Naţionale. Meciul urma să aibă loc sâmbătă, odată cu întreaga etapă. Clujencele au avut o revenire deosebită pe acest final de campionat, când au obţinut patru victorii consecutiv, printre acestea şi în faţa echipei campioane în exerciţiu, Silcotub Zalău.
Pregătirile braşovencelor, sub comanda Marianei Târcă, nu au contenit şi de această dată vor folosi lotul de bază: Mihaela Crăcană, Ionica Munteanu – Cosmina Damian, Aneta Gheorghe – Barcan, Codruţa Zavra-giu, Valentina Radu, Cristina Niculae, Ramona Geană, Melinda Erdös, Elena Avădănii, Gabriela Chiţulescu, Mihaela Urcan – Tivadar, Alina Măerean. Clujencele vor alinia formaţia: Cristina Cucuianu – Dogaru – Mihaela Senociko, Anca Amariei, Florina Bârsan, Ana Maria Cotârlă, Ancuţa Deac, Ionela Drilea, Manuela Gherman, Magdalena Paraschiv, Geanina Toncean, Adriana Tudorache.
În tur, la Cluj, Rulmentul a câştigat cu 30-27. Au mai rămas doar trei zile până la prima manşă a semifinalei „Challenge – Cup” din handbalul feminin, în care Rulmentul Braşov se va confrunta cu ocupanta locului 3 din campionatul francez, „Merignac”. Astă seară, de la ora 19.00 (la aceeaşi oră în care sâmbătă va evolua cu Marignac), braşovencele vor întâlni formaţia clujeană „U” Jolidon, în meci din etapa a XXII-a a Ligii Naţionale. Meciul urma să aibă loc sâmbătă, odată cu întreaga etapă. Clujencele au avut o revenire deosebită pe acest final de campionat, când au obţinut patru victorii consecutiv, printre acestea şi în faţa echipei campioane în exerciţiu, Silcot