Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sovata, din nou pe primul loc

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 12 aprilie 2006 ·

După ce ieri am scris despre forma proastă în care se aflau jucătorii formaţiei din Sovata, iată că în etapa intermediară echipierii Lacului Ursu Mobila au strâns rândurile, şi s-au impus pe teren propriu în faţa contracandidatei directe la promovare, FC Ghimbav. În acelaşi timp celălalt adversar al echipei mureşene, Tractorul Braşov a triumfat în deplasare ceea ce a făcut ca lupta din fruntea clasamentului să devină una deosebit de strânsă. Primele două echipe sunt despărţite de golaveraj, iar cea de a treia clasată se află la numai un punct diferenţă de primele două. Spre bucuria noastră, Lacul Ursu Mobila a revenit pe prima treaptă a tabelei.

Două derby-uri mureşene s-au disputat în această rundă, a 17-a a Diviziei C seria a 9-a. La Luduş echipa gazdă a câştigat la scor de forfait în faţa formaţiei târgumureşene ASA Maris care pare să se afunde tot mai mult în subsolul clasamentului. În schimb, Trans-Sil şi-a mai trecut în cont o victorie, dar Chimica Târnăveni s-a lăsat greu de învins: a fost un meci cu goluri multe şi scor strâns, ce le-a dat câştig de cauză până în final gazdelor.

În seria a 8-a, Avântul Reghin şi-a continuat şirul evoluţiilor încurajatoare şi a făcut un meci demn de o echipă care şi-a anunţat public intenţiile de promovare. Formaţia mureşeană a câştigat în meciul disputat la Negreşti şi se află în continuare pe locul al doilea al clasamentului, la cinci puncte distanţă de liderul FC Baia Mare care de asemenea a triumfat în etapa intermediară din această săptămână, dar – spre deosebire d0e Avântul – pe teren propriu.(D.T.)

Clasament: 1. FC Baia Mare 37 p. 2. Avântul 32 p. 3. Victoria 31 p. 4. Arieşul 28 p. 5. Someş Gaz 28 p. 6. Sănătatea 28 p. 7. Fink Fenster 23 p. 8. Florenţa 22 p. 9. Someşul 19 p. 10. Marmaţia 17 p. 11. Rapid Jibou 11 p. 12. Oaşul 10 p. 13. Ştiinţa 2 p.

În seria a 9-a: Unirea Ungheni – Gaz Metan Tâ

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 53 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 50 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 37 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°