Doina IOANID
Poeme de trecere
Editura Vinea, Bucuresti, 2005, 60 p.
Ajunsa la al patrulea volum de poeme, dupa Duduca de martipan (Editura Univers, Bucuresti, 2000), E vremea sa porti cercei (Editura Aula, Brasov, 2001) si Cartea burtilor si a singuratatii (Editura Pontica, Constanta, 2003), Doina Ioanid este o poeta consecventa. in ce priveste formula stilistica aleasa si, as spune, tinuta artistica, Doina Ioanid scrie minipoeme in proza, texte mai putin descriptive, continind mai degraba nuclee epice, precum fotografiile in miscare, flash-uri cu o obligatorie „istorie“ before si after. in primele ei texte, din antologia colectiva Ferestre ’98, descriptia era mai evidenta, efectul de stampa sau de basorelief – mai pregnant.
„Regia“ stilistica, urmare a unui narcisism poetic intretinut de cautarile estete (vezi sintagme precum „duduca de martipan“, savorile culinare, olfactive si lingvistice), era, si ea, mai la vedere.
incepind cu Cartea burtilor si a singuratatii si ajungind la cartea de fata, Poeme de trecere, s-a facut simtit, ca intotdeauna, „factorul“ timp, care a transformat voluptatile estete in gravitate, in sacra melancolie. Poemele de trecere cuprind doua cicluri, Interval si Scrisori pentru Taia Dumitru, primul ocupindu-se chiar de portretul interior al femeii la... 36 de ani, celalalt fiind consacrat bunicului disparut. Ca in orice „istorie“ biografica, „portretul artistului la tinerete“ pierde la maturitate din narcisismul si estetismul initiale: „Ce cauti tu, duduca, pe lumea asta, unde au trecere numai femeile blonde cu gust de piper, barbatii cu tepi de otel implantati in virful capului, papusile gonflabile si copiii precoci? De ce te plimbi pe strazile pline de praf ca o vrabie fara pene? Doar nu crezi in promisiunile facute inainte de-a te naste?“.
Aveti aici un narcisism de passage, invadat
