Uniunea Scriitorilor si revistele culturale inainte de "revolutia culturala"

În articolul său din Observator cultural, Nr. 302-303 (12-18 ianuarie 2006), Ştefan Borbély inventariază ludic ecourile mediatice ale anului 1968, remarcînd lipsa de reacţie şi de priză a intelectualilor la evenimentele majore din acel an. Care au fost cauzele apatiei, sau, mai bine zis, ale fervorii neorientate politic? O incursiune prin revistele culturale şi culisele lumii literare ar putea oferi nişte răspunsuri.

Impactul discursului istoric al lui Ceauşescu asupra lumii culturale nu ar putea fi evaluat şi explicat fără încadrarea lui în peisajul fremătător al momentului. Anul 1968 debutează cu ştirea conform căreia configuraţia organului cultural central, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, a fost modificată în acord cu progresul rapid al societăţii. Spre deosebire de statutul său din 1962, care îl transformă din minister al culturii în comitet, pentru a-i asigura o dispersie regională analoagă organizării partidului, dispoziţiile de la sfîrşitul anului 1967 clarifică, în ajunul reformei administrativ-teritoriale din februarie 1968, componenţa birourilor locale şi centrale ale Comitetului, din care nu trebuie să lipsească, de data asta, preşedinţii uniunilor de creaţie din ţară şi liderii regionali ai acestora. Cooptarea acestor reprezentanţi într-o instituţie care "îndrumează, coordonează, controlează", dar şi "stimulează" toate operaţiunile din cîmpul cultural, face parte din programul politic al deschiderii prin integrare, strategie de absorbţie cu aparenţă de liberalizare şi democratizare. Inspirat după nota memorială din 1964 a lui Palmiro Togliatti (conform mărturiei lui Paul Niculescu-Mizil), "unitatea în diversitate" reprezintă conceptul-cheie al reformismului instituţional şi al politicii externe a Partidului din anii '60. Dezideratul "necesităţii polemici