Principala obiectie in legatura cu opul lui Alex Stefanescu Istoria literaturii romane contemporane 1941-2000 (Editura Masina de Scris, Bucuresti, 2006, conceptia grafica: Mihaela Schiopu, fotografii de Ion Cucu) decurge dintr-un viciu de incadrare pe care criticul incearca sa-l deturneze in favoarea sa, punind in miscare o serie de strategii de evitare. Alex Stefanescu precizeaza ca titlul reprezinta o cedare de circumstanta in fata unei conventii – nimeni nu-l obliga insa sa fie conventional –, fara a o asuma pina la capat cu toate rigorile ei academice. Aceste rigori incearca sa le escamoteze in prefata si le desfide cu maxima nonsalanta pe parcursul lucrarii. Relatia dintre tablou si tema in micul insert explicativ din „precizari preliminare“ mi se pare o interesanta punere in scena a intregului ansamblu, titlul este o metafora pentru o istorie a lui „este ca si cum“. „Este ca si cum o povestire despre un naufragiat infometat care ar ajunge sa manince scoarta de copac s-ar intitula Prinz la iarba verde.“ Daca luam in considerare exemplul criticului, am gasi chiar un reflex suprarealist sau avangardist in distanta dintre titlu si continut, similara celei dintre tema tabloului si imagine.

Lungul drum al criticului catre titlu (ales si de Eugen Lovinescu) detaliaza principalele ezitari inglobate in acest modus vivendi al criticului cu privire la raspunsurile pe care trebuie sa le dea o istorie literara si un foarte succint modus operandi, recursul la metoda. Titlul potrivit, aflam, ar fi de fapt Ce s-a intimplat cu literatura romana in timpul comunismului sau, a doua optiune, Literatura romana in timpul comunismului, cu toate ca autorul nu merge pe calea ce-a deschis, elogiati ca rezistenti prin cultura fiind tocmai scriitori ca Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Adrian Paunescu, Titus Popovici s.a. adica tocmai cei care au beneficiat din plin de pe urma sta