Meciurile Steaua-Rapid de saptaminile trecute nu seamana cu nici unele desfasurate pe gazoanele patriei, pentru ca miza a crescut brusc. Pentru prima oara, Europa a venit la noi, nu ne-a mai chemat pe noi la ea dupa prealabile instructaje, supervizari, igienizari si avertizari. Dupa Clinton si Bush, UEFA a trebuit sa accepte ca avem atita valoare cit sa-i primim vizita. Steaua si Rapid au jucat una impotriva celeilalte doua meciuri intr-o competitie internationala. Asa se face ca arbitrii straini n-au mai fost platiti de Copos sau de Becali, ci de Europa, iar rezumatul meciurilor a putut fi urmarit tocmai pe Eurosport. Ca europenii s-au uitat la el sau nu, asta nu ne mai intereseaza pe noi. Atita vreme cit se pot cistiga bani si imagine, cit Vintu i-a dat lui Becali 400.000 de euro pentru transmiterea returului si a primei manse din semifinale, cit Altex a platit Gazetei Sporturilor, in editia de dupa meci, o jumatate de ziar de reclame, cit Basescu a avut motive sa petreaca pina dimineata alaturi de cavalerii luminii de la Steaua si suporterii sa se agite in piata Universitatii, evenimentul acesta euromânesc a picat la tanc.
Asa ca, in urma acestei duble jucate cu casa inchisa si cu jandarmii calare, cu tramvaiul 41 transformat in „tramvai european“ (intre Giulesti si Ghencea) chit ca format din vagoane vechi reciclate la fabrica de vagoane din Arad, pot sa declar, din perspectiva mea de spectator si observator cultural subiectiv, ca distributia acestei drame fotbalistice prezinta aceeasi ierarhie actoriceasca stabilita de stirile prezentate de Raluca Arvat si Simona Patruleasa:
1. Pe primul loc, sur le devant de la scène, a ramas Jiji. El este unul dintre actorii cei mai solicitati de regizorii mass-mediei românesti. Pentru ca nu oricine se preteaza sa-i mistocareasca pe alde Tariceanu si Copos (primul „papagal“, al doilea „homosexual“), sa faca apel la
