Nu are un oficial chef sa justifice un miliard, doua, trei din bugetul de stat sau din fondurile europene? Daca este baiat destept, este si prevazator si cauta din timp un antidot la Legea 544/2001. Legea aceea care, dand dreptul fiecarui parlit de contribuabil si fiecarui ziarist obraznic sa intrebe, de exemplu, cat, cum si pe ce s-au cheltuit banii publici, le creeaza multor oficiali insomnii si-i obliga sa stea in garda in loc sa-si vada de treburi mai placute si mai profitabile. Cum se numeste antidotul? Poate purta, de exemplu, numele de clauza de confidentialitate. Cele doua cuvinte de aur, despartite de o prepozitie banala, asigura, probabil, o rotunjire de cont si, in paralel, un somn linistit. Li se pun oficialilor intrebari incomode despre modul in care au cheltuit ori au repartizat banul public? Diplomati, vor iti vor da asigurari de toata admiratia lor, dar iti vor raspunde ca nu te pot lamuri intrucat exista o clauza de confidentialitate care, incalcata, ar expune institutia unui proces...
Cand, insa, citesti in vreun contract public cele doua cuvinte magice, te intrebi daca nu cumva ascunde ceva si ce anume trebuie ele sa mascheze? Modul in care a fost selectat cel ales sa beneficieze de banul public? Preturile gonflate la maximum cu care un client al partidului, un nas, un amic de aceeasi culoare politica si-a oferit serviciile unei institutii de stat? Controlul oligarhic al resurselor publice? Caracterul ocult al unor aranjamente de partid? Clientelismul politic? Comisioanele la limita legii? Toate la un loc?
Ce va spune, de exemplu, un contract de aproape 1,5 miliarde de lei - la nivelul anului 2002 - derulat prin Consiliul Judetean Timis, care pune la bataie si bani pubici, si fonduri europene, purtand "sigiliul" confidential? Si ce va spune o poarta care costa in 2002 125 de milioane de lei, montata la un centru de zi pentru copiii straz
