Niciodată nu a fost societatea românească atât de pornită să impună o morală pe această scenă unde se ştie că joacă de regulă curve – de pe centură sau nu – ca în aceste zilele, când cel puţin două demersuri urmăresc să schimbe radical regulile de joc al politichiei româneşti.

Primul dintre aceste demersuri este legea lustraţiei, care a trecut de Senat chiar dacă puţini se aşteptau, şi a luat drumul Camerei, de la care aşteaptă o sentinţă care poate echivala cu o revoluţie, chiar dacă nu toate revoluţiile sunt corecte, şi îi va scoate din viaţa publică pe cei care i-au urmărit, chinuit şi îndobitocit pe bieţii români vreme de 50 de ani. Jos comunismul se va împlini, însă la nivel de efect pozitiv asupra societăţii este greu că va mai însemna ceva decât răcorirea unor sărmane suflete chinuite. Al doilea demers, mult mai interesant decât primul – oarecum de înţeles, pentru că are la bază presiunea unei societăţi civile construite pe o bază anti-comunistă – vizează stoparea migraţiei politice. Cel mai interesant lucru în toată ecuaţia este că tocmai acea societate civilă care sprijină fără rezerve primul demers, lustraţia – o lege care are o clară componentă nedemocratică – strâmbă din nas când vine vremea de interzicerea jocului de-a săritul dintr-o barcă în alta în plină croazieră. Şi cel mai interesant efect al acestei legi este faptul că va declanşa în cele nici două luni rămase până la intrarea în vigoare un spectacol al demagogiei şi oportunismului fără precedent. Două luni în care morala şi decenţa vor fi trimise după ţigări, fără nici un drept de apel.

Mari iubitori de cuvinte mari şi idei frumoase, românii aşteaptă, aşa cum au făcut-o şi acum 17 ani, când le-a zâmbit pentru prima dată de pe ecranul televizorului Ion Iliescu, ca noua revoluţie televizată să le schimbe viaţa în bine şi grosimea buzunarului fiecăruia să prindă a se arăta precum so