Un intreprinzator din Bacau vrea sa aduca 1.000 de femei din China pentru a lucra in fabrica sa de confectii. Aceasta e o stire care poate trece neobservata sau poate schimba datele problemei pe piata muncii din Romania. Sosirea strainilor pentru a munci la noi este un fapt care se va produce in mod inevitabil.
Oricat ar fi de nemultumiti salariatii romani, ei vor afla curand ca pentru oamenii de peste zari salariile si nivelul de trai de aici reprezinta raiul pe pamant. Greu de crezut, dar totul depinde de reperele la care te raportezi.
Pentru chinezoaicele care ar urma sa vina la Bacau, salariul de 100 de euro reprezinta cam acelasi lucru cu leafa de 600 de euro pe care o primesc romanii care merg in Spania sa culeaga capsuni. Adica un venit mult mai mare decat pot obtine in tara lor. Noi, cei din tara, putem critica non-stop guvernul, parlamentul, functionarii, patronii, impozitele. Strainii au alta unitate de masura.
Ei nu citesc ziarele romanesti si nu-i asculta pe analistii care propovaduiesc apocalipsa. Ei compara felul cum se traieste la ei acasa si ce gasesc in Romania.
E adevarat, in Romania este inca multa saracie; dar e o saracie europeana. O saracie din care poti sa te smulgi daca inveti sau daca muncesti. Inainte de 1989, saracia era la fel cu cea din Coreea de Nord, adica egalizatoare si paralizanta, care nu-ti lasa sansa evadarii. Muncitorii straini sunt barometrul care ne arata ca in Romania se traieste mai bine decat ni se pare.
Pana la urma, nivelul de trai e o chestiune de perceptie. Intr-un clasament al satisfactiei personale, indienii se declarau mai multumiti decat nemtii de felul cum traiesc.
Capitalismul inseamna concurenta. Chiar si pentru locul de munca pe care-l consideri prost platit; exista intotdeauna cineva care-l ravneste. Probabil ca nici spaniolii nu-i priveau cu
